Tramvaiele sunt un semn de  dezvoltare economică și, implicit unul de  civilizație.  Și, dacă spunem că primul tramvai din lume a fost la New-York,  în 1828,cred că este suficient. Dar astăzi se împlinesc 150 de ani de când primul tramvai a început să circule prin Arad. „Este vorba de un tramvai tras de cai. La data de de  23 octombrie 1869,   Primăria, împreună cu Societatea pe acțiuni numită Calea Ferată Rutieră Arădeană şi Fabrica de Cărămidă cu Aburi  au inaugurat primele linii ale tramvaiului tras de cai, mai exact trei la număr. Era primul sistem de transport în comun al cetățenilor orașului.   Au fost date în folosinţă trei linii cu o lungime totală de 10,2 kilometri și care a fost  prelungită după câţiva ani la 13,6 kilometri. Tramvaiele traversau orașul din Centru până la Moara Fraților Neumann, din marginea Gaiului și la Piața de porci“, declară prof. Horia Truță, un reputat specialist în istorie locală.  Situația s-a perpetuat mai bine de patru decenii, până în 1913,când primăria a recurs la tracțiunea mecanică a vagoanelor folosind locomotive cu abur, înlocuite și acestea după puțin timp, cu motoare pe benzină cumpărate de la o firmă germană. În același timp, ofertele și dezbaterile publice pe tema  introducerii tramvaiului electric erau din ce în ce mai numeroase și insistente. Ele veneau atât din partea unor firme străine, cu mare experiențâ în domeniu, dar și al inginerului Cornel Micloși, originar din Covăsânț, inventatorul român care a revoluționat transportul comun cu tramvaiele electrice în Timișoara. Trecând peste insistentele solicitări ale arădenilor și specialiștilor, în 1928, primăria a demontat calea ferată în totalitate, dezvoltând integral transportul urban cu autobuze. Dar care au fost cele mai importante repere ale transportului public în …ultimul secol și jumătate? Asta pentru a avea o imagine de ansamblu asupra dezvoltării acestui sector în municipiului nostru. Cum spuneam anul 1869 marchează începutul activităţii de transport public din Arad când s-au pus în circulaţie, pe trei linii, primele tramvaie trase de cai. Un număr de  19 tramvaie de acest fel vor circula până în anul 1916. În anul 1907 este achiziţionat primul autobuz de către municipalitate, iar un an maui târziu în 1908, Primăria Arad a înfiinţat Societatea de Transport cu Autobuzele, societate care a fost prima de acest fel din România. Doi ani mai încolo, în 1910, a fost inaugurată o linie suburbană care să lege oraşul de localităţile învecinate din zona Podgoriei Aradului. Astfel în 1913, linia Arad –Podgoria a fost electrificată şi a devenit prima de acest fel din România şi a opta a din lume. În anul începerii primei conflagrații mondiale, 1914  autobuzele au fost rechiziţionate de armată. Au urmat anii grei de după război,dar totuși în 1928  activitatea de transport cu autobuzele a fost preluată  din nou de către municipalitate. Timp de un deceniu rețeaua s-a extins, astfel încât în 1938 erau în circulație un număr de 30 de autobuze care deserveau 11 trasee. „În 1945, după al doilea război, Întreprinderea Comunală a înfiinţat o secţie de autobuze efectuând, atât transport urban, cât şi suburban. Un an de cotitură a fost 1946. S-a hotărât să se adopte și varianta transportului public cu tramvaiul, un proiect care a înmugurit în 1942. Atunci au  fost neinspirat demontate de pe străzile Odesei și aduse la Arad, ca pradă de război, instalații din 1911, compuse din șine, stâlpi metalici, macazuri, stații de redresare a curentului electric, vagoane cu un ecartament îngust de un metru. Puțină lume știe însă că aceste tramvaie nu au circulat nici măcar un metru prin Arad. Însă, vagoanele au fost reparate pe cheltuiala orașului. După încheierea păcii au fost luate înapoi de sovietici, plus multe altele. Ca și un fapt tragic, directorul de atunci al transportului public arădean, ing. Mihai Tripa a dispărut pur și simplu. Cele mai multe surse din acei ani, sunt de părere că a fost deportat de către Armata Roșie în Siberia,  pe  motivul afacerii cu tramvaiele din Odesa. Dar acesta executase niște ordine, nu a fost artizanul rechiziționării. Încă o dovadă, din păcate, că oamenii sunt sub vremuri“, a adăugat prof. Horia Truță. Fapt este însă că la  26 noiembrie 1946 (imediat după alegerile generale) a fost pus în circulație primul tramvai electric fabricat la Arad. Producția a fost extinsă în anii următori, ridicând orașul la dimensiunile unei așezări moderne pentru acele timpuri  și standarde. În anii 1976 au fost aduse vagoanele Tatra de fabricație cehoslovacă, iar în 1979 cele Timiș de fabricație românească. La acest moment în circulație sunt 138 de tramvaie din care: 24 unităţi TG4, 35 unităţi TG6, 19 unităţi TG8, 45 unităţi Tatra, 9 unităţi M8S și cele mai noi șase bucăți de Astra-Imperio, fabricate în Arad și care au fost lansate în anul 2011. Ce ne rezervă viitorul? La această întrebare, Claudiu Godja, directorul general al Companiei de Transport Public Arad, ne spune: „Până la sfârșitul anului vom mai achiziționa două unități noi Astra-Imperio, iar la anul încă șase.  După reabilitarea liniilor se va face o fluidizare a traficului, fapt care va crește viteze medie de deplasare. La acest moment, vârsta medie a parcului de tramvaie este de 40 de ani, iar viteza de circulație de 25 kilometri pe oră. De asemenea, tot în cursul anului viitor, un număr de 10 tramvaie vor fi modernizate. Astfel că ele vor fi prevăzute cu sistem de aer condiționat, dar și cu rampe pentru accesul persoanelor cu nevoi speciale“. Ce ar mai fi de zis? Un secol de jumătate de istorie nu este puțin lucru. Sigur se remarcă aici și vechimea cam mare a parcului de tramvaie, cele mai multe dintre aceste unități trecând și prin… Războiul rece. Fie de o parte, fie de cealaltă a baricadei. În orice caz, o dorință  arădenilor de a circula mai bine și mai repede este legitimă. Doar suntem în mileniul trei. Dar, să nu mai lungim, ca să nu stricăm momentul totuși aniversar. Așa că: du-mă acasă măi tramvai, chiar și…netras de cai.

Recomandările redacției