Aderarea României la Spațiul Schengen va fi stabilită în Consiliul JAI din 8-9 decembrie. Uniunea Europeană a publicat programul oficial al reuniunii miniștrilor Justiției și Afacerilor Externe, conform digi 24. Președintele Klaus Iohannis spunea, săptămâna trecută, că votul ar putea fi amânat cu o lună sau două.

 În ciuda raportului favorabil și al recomandării Comisiei Europene, Olanda rămâne principalul obstacol. Parlamentul olandez a recomandat guvernului să nu aprobe integrarea României și Bulgariei în Spațiul Schengen. De asemenea, în ultima perioadă au existat declarații contradictorii ale unor oficiali din Austria.

Consiliul UE a anunţat temele de pe agenda reuniunii pe care miniştrii de interne şi ai justiţiei din statele membre UE (Consiliul JAI) o vor avea în 8-9 decembrie la Bruxelles, iar aderarea României, Bulgariei şi Croaţiei la Spaţiul Schengen figurează pe primul loc al ordinii de zi.

 Miniştrii de interne se vor reuni joi, 8 decembrie, şi vor discuta despre „aplicarea integrală a acquis-ului Schengen în Bulgaria, Croaţia şi România, scopul fiind să adopte decizii în acest sens”, potrivit agendei publicate pe site-ul Consiliului UE. „Miniştrii vor evalua, de asemenea, starea generală a Spaţiului Schengen, ca parte a ciclului anual al Consiliului Schengen. Aceştia se vor concentra în special pe combaterea traficului de migranţi şi pe interoperabilitatea sistemelor informatice”, menţionează acest prim punct de pe agendă.

Al doilea punct pe agendă se referă la politicile în domeniul migraţiei şi azilului. „Miniştrii vor face schimb de opinii cu privire la dimensiunea externă a migraţiei şi la situaţia de-a lungul principalelor rute de migraţie.

De asemenea, aceştia vor fi informaţi cu privire la progresele înregistrate în ceea ce priveşte lucrările în curs referitoare la politica UE în materie de azil şi migraţie.

Această discuţie urmează Consiliului extraordinar Justiţie şi Afaceri Interne care a avut loc la 25 noiembrie”, precizează Consiliul UE a cărui preşedinţie este deţinută de Cehia.

Migraţia este, de altfel, în strânsă legătură cu subiectul Schengen, pentru că principalele obiecţii ale statelor membre care încă mai au reticenţe în privinţa aderării României şi Bulgariei la Schengen, în special Austria, se referă la gestionarea ineficientă a afluxului de imigranţi.

Miniştrii de interne din UE vor mai discuta la Consiliul JAI despre agresiunea Rusiei în Ucraina – sub aspectul unui nou val de refugiaţi şi al riscului crescut de trafic cu fiinţe umane şi cu arme -, despre abuzul sexual al copiilor în online şi despre „rezilienţa infrastructurii critice”. Ministrul român de externe, Bogdan Aurescu, a anunțat luni seara că Suedia susține aderarea României la Spațiul Schengen.  Vicecancelarul austriac Werner Kogler a declarat vineri că susține aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen, după declarațiile făcute anterior de cancelarul Nehammer și ministrul de interne Gerhard Karner care au dat de înțeles că Austria se opune aderării. „Austria susține în continuare oficial Croația, precum și România și Bulgaria aderarea la spațiul Schengen”, a declarat Kogler, potrivit cotidianului austriac Kurier. Ministrul român de Interne, Lucian Bode, a mers la Viena pentru a discuta personal cu Karner despre aderarea României la Schengen, iar omologul său bulgar, Ivan Demerdschiev, l-a sunat pe ministrul austriac.   Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercurea trecută, la Riga, că, dacă până la Consiliul JAI din 8 decembrie nu există o certitudine pentru un vot favorabil privind accederea României la Schengen, este posibilă o amânare a acestei decizii cu o lună sau două.

Sursa digi 24

Recomandările redacției