de Arhim. Teofan Mada

M-am bucurat să iau parte la manifestările Simpozionului Național Interdisciplinar Adevăr, Cunoaștere, Credință – perspective științifice, filosofice și teologice, organizat excelent de Facultatea de Teologie „Ilarion V. Felea” din Arad. Manifestarea interdisciplinară, sub girul Patriarhiei României, a ajuns la cea de-a VI-a ediție, reunind anul acesta specialişti și cercetători din cinci centre universitare: Bucureşti, Iaşi, Cluj, Timişoara şi Arad. Dialogul științific din aceste zile va furniza oportunitatea de a reflecta în mod amplu asupra temei Simpozionului dintr-o multitudine de perspective, grație prezenței printre participanți a multor personalități ecleziale, științifice și academice. Simpozionul arată dintr-un punct de vedere că creștinii recunosc că identitatea lor este înainte de toate relațională. De fapt, Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a subliniat în cuvântul de deschidere că „întotdeauna au fost preocupări între teologie și știință”. La fel, o comunitate civilă este vie dacă știe să fie deschisă, dacă știe să primească diversitatea și calitățile fiecăruia și, în același timp, dacă știe să genereze noi vieți, precum și dezvoltare, muncă, cercetare, inovație și cultură. În realitate, universitatea a fost și încă este chemată să fie mereu casa în care se caută adevărul propriu al persoanei umane.
În acest sens tinerii studenți au nevoie de învățători autentici, persoane deschise la adevărul total în diferitele ramuri ale științei, știind să asculte și trăind în cadrul lor acest dialog interdisciplinar, persoane convinse mai ales de capacitatea umană de a înainta în drumul spre adevăr. Tinerețea și studenția este timp privilegiat pentru căutarea și întâlnirea cu adevărul. Așa cum a spus deja Platon: „Caută adevărul în timp ce ești tânăr pentru că dacă nu vei face asta după aceea îți va scăpa din mâini” (Parmenide, 135d). Această aspirație înaltă este cea mai pre­țioasă pe care o puteți transmite în mod personal și vital studenților voștri și nu pur și simplu câteva tehnici instrumentale și anonime, sau câteva date reci, folosite numai în mod funcțional. Demersul spre adevărul deplin angajează și întreaga ființă umană: este un drum al inteligenței și al iubirii, al rațiunii și al credinței. Nu putem înainta în cunoașterea a ceva dacă nu ne mișcă iubirea și nici nu putem iubi ceva în care nu vedem raționalitate, dat fiind faptul că nu există inteligența și apoi iubirea: există iubirea bogată în inteligență și inteligența plină de iubire. Dacă adevărul și binele sunt unite, așa sunt și cunoașterea și iubirea. Din această unitate derivă coerența de viață și de gândire, caracterul exemplar care se cere de la orice bun educator. Felicit cordial personalitățile care participă la aceste zile de studiu, precum și instituțiile care susțin inițiativa, în special pe decanul Facultății de Teologie, Pr. Prof. Univ. Dr. Cristinel Ioja, care a generat un eveniment de marcă în Arad.

Recomandările redacției