Fotbalistul echipei arădene UTA, recent selecționat al naţionalei Under-21, Adrian Petre, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă desfăşurată la Budapesta, că performanţa de la EURO 2019, ar putea fi obținută din nou, însă așteptările privind participarea României la Campionatul European de tineret 2021 trebuie să fie realiste.

Acum doi ani eram cotaţi chiar cu şansa a patra dacă îmi aduc bine aminte. Acum suntem cu şansa a treia din ce am văzut. Atunci am făcut surpriza şi cred că lumea se aşteaptă să facem la fel şi anul acesta. Dar cred că trebuie să ne coborâm aşteptările, nu şi speranţa şi încrederea, doar aşteptările pentru a nu fi dezamăgiţi apoi. Să o luăm pas cu pas, ca acum doi ani. Aşa trebuie să facem şi acum, nu să ne gândim că Ungaria nu ne va pune probleme sau că ne putem califica lejer. Sunt meciuri grele, la acest nivel nu mai sunt aşa diferenţe. Aşa cum am fost noi o surpriză acum doi ani, aşa poate fi Ungaria acum, a afirmat el, potrivit site-ului FRF.

Adi Petre este conștient de responsabilitatea pe care o are, dar acesta se consideră pregătit să fie prezent la al doilea Campionat European consecutiv.

Înseamnă o responsabilitate şi o mândrie să fiu prezent la al doilea Campionat European consecutiv. Sunt conştient că sunt aşteptări de la mine şi de la echipă. Iar eu cred că sunt pregătit să ajut echipa. Eu nu simt presiune, simt doar responsabilitate. Cred că dacă fiecare îşi ştie rolul din echipă atunci vom face o figură frumoasă, a adăugat jucătorul formaţiei UTA.

Atacantul a subliniat faptul că lipsa suporterilor ar putea aduce un dezavantaj pentru România, iar acum abordarea meciurilor trebuie să fie una diferită.

Suntem conştienţi că va fi o atmosferă diferită faţă de acum doi ani. Atunci ne-au ajutat foarte mult suporterii, a fost o emulaţie fantastică în jurul nostru şi asta ne-a dat putere. Acum trebuie să abordăm diferit meciurile. Dar noi avem încredere în fiecare jucător şi fiecare om care poate să aducă un plus echipei. Este un minus pentru noi faptul că nu vor fi fani. Ne va dezavantaja absenţa lor, dar trebuie să ne ambiţionăm mai mult. Acum se juca şi în Ungaria şi probabil ar fi fost foarte mulţi suporteri români. Dar ştim că vor fi în faţa televizoarelor alături de noi. Important este să câştige echipa şi aşa vom face fericiţi şi oamenii de acasă, a explicat atacantul.

Reprezentativa de fotbal Under-21 a României se află în prezent la Budapesta unde va participa în perioada 24-31 martie la faza grupelor a Campionatului European de tineret din Ungaria şi Slovenia.

Programul României U21:

24 martie, 22:00: România – Olanda

27 martie, 19:00: Ungaria – România

30 martie, 19:00: Germania – România

Primele două clasate ale fiecărei grupe se vor califica în faza eliminatorie a competiţiei care se va disputa între 31 mai şi 6 iunie 2021.

Recomandările redacției