Arădeanul Adrian Petre revine în fotbalul românesc. Plecat în vara anului 2017 de la UTA în Danemarca, la Esbjerg, pentru 500 de mii de euro, atacantul naționalei de tineret se va transfera la vicecampioana României, FCSB.
„Gata! Am semnat cu Petre pe un an şi jumătate. Mă bucur mult că am reuşit să îl luăm”, a spus Gigi Becali, pentru Fanatik. Patronul bucureștenilor s-ar fi înțeles doar cu Esbjerg asupra sumei de transfer, ce ar trebui să se ridice la 1 milion de euro, în timp ce fotbalistul ar urma să câștige 15 mii de euro pe lună până în vara anului 2024. În Danemarca, Petre câștiga 7.000 de euro pe lună.
„Da, semnăm cu FCSB”, a confirmat și impresarul fotbalistului, Cătălin Sărmășan. Totodată, managerul formației daneze a declarat în presa locală că fotbalistul român a primit acceptul să negocieze cu cine dorește. „Nu pot să confirm dacă Petre este sau nu în drum spre România, dar situația sa se va clarifica până luni, cand se încheie perioada de transferuri din România”, a spus Jimmi Nagel Jacobsen.
Adrian Petre a adunat 82 de meciuri oficiale în tricoul lui Esbjerg, pentru care a marcat 29 de goluri și e cotat la 1,3 milioane de euro. Dacă suma de transfer se confirmă, UTA și Atletico ar trebui să-și împartă procentul de 15%, adică 150 de mii de euro.
La FCSB, Adi Petre s-ar reîntâlni cu colegii de generație de la Atletico și de la Naționala Under 21, Dennis Man și Răzvan Oaidă. Cei trei au fost crescuți de Cristi Păcurar și Francisc Tisza și lansați în fotbalul mare de UTA. Petre chiar este și astăzi cel mai scump fotbalist transferat vreodată de o grupare de Liga a II-a, adunând în stagiunea 2016-2017 nu mai puțin de 28 de goluri în tricoul „Bătrânei Doamne” a fotbalului românesc.
În această iarnă, FCSB a renunțat la atacanții Ioan Hora și Łukasz Gikiewicz și ar avea nevoie de o „gură de tun” atâta timp cât are probleme evidente la finalizare.

Recomandările redacției