rusuFundașul arădean Adrian Rusu a semnat un contract pe doi ani cu ACS Poli Timișoara și le-a transmis celor de pe malul Begăi că nu e cazul să-și facă probleme în legătură cu originea sa utistă.
„Vă daţi seama că nu m-am gândit că voi ajunge la Timişoara, am crescut la UTA, care e acum într-un moment dificil. Sunt fotbalist profesionist, îmi fac meseria unde e nevoie de mine”, a declarat Rusu în BanatSport.
Apărătorul care se simte bine atât în banda dreaptă cât şi în centru defensivei spune că a simţit că era timpul să se despartă de Pandurii după şase ani de contract. „A fost un feeling, mai aveam un an de contract cu Pandurii Tg. Jiu. Le urez baftă în cupele europene, eu am ales să plec”, a explicat fotbalistul de 29 de ani.
Adi Rusu e de părere că timişorenii au nevoie de politica paşilor mărunţi la întâlnirea cu prima scenă. „În primul an, cred că orice club îşi propune salvarea de la retrogradare. Eu fiind un tip care-şi impune obiective măreţe, vreau să câştig cât mai multe meciuri şi un loc fruntaş. Dacă ne vom pregăti şi vom respecta cerinţele antrenorilor plecăm cu şansa noastră”, a menţionat fostul utist, care mai are experienţe la Rapid şi Braşov.

Lasă un răspuns

Recomandările redacției