cotanDivizionara a treia arădeană a fost eliminată încă din primul tur al Cupei României în favoarea bihorenilor de la Hidișelul de Sus. Echipa patronată de un grec specializat în gazoane artificiale a terminat pe locul trei ediția trecută a Ligii a IV-a Bihor și le-a pus mari probleme sebișenilor. Iar realitatea de pe tabelă res­pectă întru totul realitatea din teren.
Gazdele puteau deschide tabela încă din minutul 2, dar Dumiter a trimis în bară. Raportul barelor s-a echilibrat după ce Bozian a executat o lovitură liberă de la 20 de metri, însă bihorenii au preluat din nou conducerea la acest capitol cu un minut înainte de pauză, după pătrunderea și finalizarea lui Agiurgioaie. Între aceste faze, mai precis în minutul 29, a căzut și golul de 1-0. Dumiter a centrat de pe dreapta și Țepele a marcat cu capul de la 10 metri pe lângă un Șoltez incomodat de soare. Coțan putea egala dacă nu ar fi trimis pe lângă din 7 metri, după o indirectă din careul gazdelor. Timp de aproape 20 de minute nu s-a întâmplat nimic demn de consemnat, pentru ca apoi, în 5 minute, Naționalul să rateze două ocazii mari și să marcheze un gol. Bozian și Blănaru l-au cruțat mai întâi pe Roman, însă ultimul, nimeni altul decât fostul atacant al Luceafărului și Oșorheiului, a și înscris pentru 1-1. A făcut-o  printr-un șut plasat din careu în minutul 67. Ultimul sfert de oră a aparținut în totalitate Hidișelului. În minutul 75, Grosu și Agiurgioaie i-au oferit bucuria golului lui Dumiter: 2-1, același jucător și Grosu mai irosind două mari ocazii în contul gazedelor. Totuși, în ultimul minut de joc, Agiurgioaie nu a mai greșit, după ce a scăpat singur cu Șoltez. 3-1, scor final și Sebișul părăsește rușinos Cupa încă din turul inaugural.
Formații:
Hidișaleul de Sus: Scurt (12 Roman) – Pocian, Bulz, Ciuciu, Chira, Grosu (90 Puie), Fărcuța, Ungur, Agiurgioaie, Dumiter, Țepele (80 Paul).
Sebiș: Șoltez – Cl. Feieș, Buta, Hecico, Mînecan – Susan (78 Toader), Avădanei, Ban, Coțan – Bozian – Miron (62 Blănaru).
Arbitri: Cristian Brașovean – Marius Balint (ambii din Cluj), Radu Herția (Cîmpia Turzii)

Recomandările redacției