Adio Petcuț, promovarea în mare pericol: Național Sebiș – Metalurgistul Cugir 1-2 (0-1)

1
247

bozUn lucru început rău se termină și mai rău, spune una dintre legile lui Murphy, care s-a aplicat în cazul celor de la Sebiș. „Alb-albaștrii” au demarat prost anul fotbalistic pe teren propriu și, după două remize, a venit și eșecul. Din păcate, beneficiară a fost chiar Metalurgistul Cugir, echipa cu care Naționalul se bătea pentru prima po­ziție în clasamentul seriei a V-a în Liga a III-a. Acum, formația din județul Alba a scăpat în câștigătoare și are și prima șansă la promovare în play-off. În tot acest timp, apele s-au învolburat serios pe malul Crișului Alb și asta e va­labil și pentru echipa din Ineu, care va întâlni chiar Sebișul peste două săptămâni. Pe banca sebișenilor se va afla un alt tehnician, căci Petcuț a renunțat la funcție înainte de a fi dat afară.
Vineri, „alb-albaștrii” au început partida cu Metalurgistul cu o echipă înțesată de mijlocași ofensivi, dar niciun atacant de careu. Prin urmare, ocaziile la poarta vizitatorilor au venit mai ales după șuturi de la distanță. Primul dintre ele l-a trimis Bozian în minutul 6, iar Tiut a respins în corner. Teoretic, din minutul 22, gazdele ar fi trebuit să-și simplifice meciul și asta pentru că faultul din spate asupra lui Dobricean l-a costat eliminarea pe Potopea. Însă, lucrurile nu au stat tocmai așa și după un nou „dialog” Bozian – Tiut, Cugirul a apăsat decisiv pe accelerație. Șoltesz a scos din vinclu șutul lui Itu, însă din cornerul rezultat nu a mai putut face nimic la „capul” lui Șuteu: 0-1 (min. 32). Tiut a mai salvat odată și în urma devierii lui Blănaru, pentru ca șuturile de la distanță ale lui Bozian și Coțan să ocolească buturile sale.
Petcuț a mutat cu Mîndrușcă de abia în minutul 48 și jocul Sebișului s-a schimbat în bine. În decurs de 5 minute, Tiut a avut serios de lucru la loviturile cu capul ale lui Blănaru și Neacșu Până la urmă, dominarea sebișenilor avea să se concretizeze și pe tabelă. Deși a fost serios zdruncinat după un duel aerian cu Șuteu (care a și fost înlocuit), fundașul Morariu a găsit forța să-și plaseze lovitura de cap la vinclu după centrarea lui Dobricean: 1-1. Era minutul 71 și Națio­nalul se putea gândi și la victorie. Pe teren și-a făcut apariția și Răducă, însă un alt nou-intrat avea să fie eroul disputei și nu din tabăra amfitrionilor. Cum Naționalul a consumat destule resurse „măcinând” în gol, finalul a aparținut Cugirului. La o fază ce nu anunța mare lucru, Alexandru Man a profitat de o greșeală în lanț a fundașilor adverși și l-a învins pe Șoltez cu un șut de la marginea careului mic. Scorul devenea 1-2 în penultimul minut de joc și gazdele erau prăbușite. Cele 5 minute de prelungire nu au produs nici măcar o ocazie la buturile lui Tiut și Metalurgistul a răzbuna înfrângerea din tur.
Formații: Sebiș: Șotesz (min. 90 – Lazea) – Jude (min. 74 – Răducă), Morariu, Albert, Neacșu – Dobricean, Coțan, Bozian (min. 90 – Balint), Beuran – Digbeu (min. 47 – Mândrușcă) – Blănaru.
Metalurgistul: Tiut – Cristea, Potopea, Schuller, Trășcan – Oara (min. 80 – Al. Man), Neagu, Negură, Șuteu (min. 65 – Cîmpean) – Itu (min. 46 – Șt. Radu), I. Radu.
Arbitri: Florin Mazilu (Satu Mare) – Răzvan Nistoran (Reșița), Dănuț Costea (Satu Mare).
Cartonașe galbene: Albert – min. 25, Digbeu – min. 45, Dobricean – min. 60, Moise – min. 77, Balint – min. 90+1 / Trășcan – min. 86
Cartonaș roșu: Potopea – min. 21
Observatori FRF: Sebastian Moisin (Oradea) și Marcu Traian (Sibiu)

1 COMENTARIU

  1. Faultul din „spate” asupra lui Dobricean…. Nu stiu la ce meci va referiti, noi avem imaginile si se vede clar ca nu era nici un fault din spate… poate nu ne-am uitat la acelasi meci.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.