Adjunctul şefului Poliţiei Capitalei, Roberto Ababei, a fost reţinut de procurorii DNA, fiind suspectat că a luat mită 10.000 de euro de la administratorii unei firme care fusese controlată, promiţând că va interveni în sprijinul acestora la poliţişti de la Economic.
Ababei va fi dus, joi, la Tribunalul Bucureşti cu propunere de arestare preventivă, potrivit unui comunicat al DNA.
El a fost audiat, miercuri, la DNA, într-un dosar în care este suspectat de trafic de influenţă.
Potrivit procurorilor, în perioada 14 iulie – 6 august 2015, Roberto – Ştefan Ababei, în calitate de director general adjunct al Direcţiei Generale a Poliţiei Municipiului Bucureşti (DGPMB), în mod direct şi pentru sine, a primit de la doi oameni de afaceri suma totală 13.000 euro (în două tranşe 3.000 respectiv 10.000 euro) şi produse alimentare, lăsându-i pe aceştia să creadă că, prin funcţia deţinută, are influenţă asupra lucrătorilor de poliţie din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, care efectuau cercetări cu privire la presupuse infracţiuni de evaziune fiscală, săvârşite de cele două persoane, în legătură cu activitatea firmei pe care o administrau.
De asemenea, în acelaşi context, Ababei le-a creat persoanelor respective impresia că are influenţă şi asupra unei persoane cu funcţie de conducere din cadrul Poliţiei Capitalei care conduce, îndrumă şi controlează activitatea serviciului anterior menţionat, promiţând, în mod repetat oamenilor de afaceri, că îi va determina pe funcţionarii publici din cadrul DGPMB să îndeplinească acte contrare îndatoririlor lor de serviciu, respectiv să efectueze în mod necorespunzător, favorabil celor doi administratori, activităţile cu privire la infracţiunile faţă de care se desfăşurau cercetări.
În cauză, se desfăşoară acte de urmărire penală şi faţă de alte persoane.
Roberto Ababei este director general adjunct al Poliţiei Capitalei din 6 februarie 2013, anterior acesta fiind, din aprilie 2010, şeful Poliţiei Sectorului 2.
În perioada noiembrie 2009 – aprilie 2010, Ababei a fost împuternicit la comanda Poliţiei Sectorului 2, iar din 2005 până în noiembrie 2009, a condus Secţia 8 Poliţie, anterior fiind, timp de un an, adjunctul şefului Secţiei 8.
Potrivit ultimei declaraţii de avere, din 2014, Roberto Ababei are doar un autoturism Audi A6 fabricat în 2009, fără a deţine terenuri sau imobile.
În schimb, acesta a menţionat în declaraţia de avere trei credite – unul în valoare de 86.800 de franci elveţieni, scadent în 2022 şi două împrumuturi la Casa de Ajutor Reciproc (CAR), în valoare de 24.000 de lei fiecare, care trebuie achitate până în anul 2015. În acelaşi timp, Ababei a obţinut un venit anual, din salariu, de 88.324 de lei.

Sursa: Mediafax

Recomandările redacției