Pretura HălmagiuComuna Hălmagiu are o istorie foarte bogată, comparativ cu alte centre de comună de pe Valea Crişului Alb, la Hălmagiu a existat  Pretură (vechea organizare admi­nistrativ-teritorială a României), instituție în care își exercita funcția un pretor.
Până în anul 1872 în Transilvania puterea administrativă era exercitată cu cea judecătorească de către aparatul administrativ, o creaţie a administraţiei austriece. Unul dintre organele acestui aparat era pretura, o unitate intermediară între comitat (judeţ) şi comună. Ea transmitea ordini, circulare ale comitatului către comune, controla modul lor de executare, centraliza datele primite de la primării şi le transmitea comitatului.
Organele preturii erau compuse din prim – pretor, pretor (magistrat român cu înalte atribuții judiciare și care adesea guverna o provincie romană), notar şi personal administrativ de birou. Prim – prectorul era ajutorul subprefectului în aplicarea legilor iar uneori chiar fără ajutorul subprefectului, lucra pentru aplicarea dispoziţiilor legii. El supraveghea socotelile notarilor şi ale primarilor de la comunele subordonate urmarea, întreţinerea drumurilor de ţară şi lua măsuri cu privire la muncile obşteşti obligatorii. De asemenea aplică hotărârile comitetului suprem (prefectului) şi ale consiliului judeţean. Era prezent în comisiile de impunere fiscală şi hotăra singur în procesele de importanţă mai mică, se îngrijea de cazarea şi aprovizionarea unităţiilor  militare în trecerea prin localităţiile din Subordinea Juridisticţiei. Pretorul difuza hotărârile de la forul superior în cadrul plaselor (unitate administrativă subordonată comitatului), supraveghea jandarmeria şi poliţia şi participa la alegerea consiliului comunal. Urmărea pe răufăcători şi îi trimitea la închisoarea comitatului. Printre îndatoririle de serviciu se numărau şi suprave­gherea perceperii impozitelor, fixa­rea preţului cerealelor, trimiţând lunar datele obţinute consiliului „comitatens“. Tot pretorul se mai ocupa şi cu efectuarea recrutărilor până în anul 1847 era subordonat ofiţerilor pe timpul de rechiziţie, manevre militare şi război executând ordinele primite de la primării.
Pe unele acte vechi aflate în arhiva fostei judecătorii din Hălmagiu se poate observa încă ştampila fostei Plase Hălmagiu, anterior anului 1872, având următorul cuprins „Sigiliul Pretoratului de sus al Hălmagiului“.

Recomandările redacției