În acest an, administraţia judeţeană a stabilit cât va cheltui cu investiţiile. Vorbim de 15 la sută din bugetul judeţului total de 55 de milioane de euro, banii fiind proveniţi din programe cu fonduri nerambursabile, fonduri proprii, precum şi finanţări din credite.

Pentru drumurile judeţene sunt disponibili 52 de milioane de lei, aici însemnând banii din fondurile proprii, 14 milioane de lei dintr-un credit şi10 milioane de la Ministerul Dezvoltării. La capitolul infrastructura drumurilor judeţene vor fi finanţate proiectele ale căror indicatori tehnico-economici sunt deja realizaţi. Nu vor fi derulate proiecte ale căror documentaţii nu sunt efectuate.

Bugetul creditelor contractate de Consiliul Judeţean însumează 13,35 milioane de lei. „Făcusem un credit pentru drumul judeţean Arad – Felnac. Între timp noi am făcut plăţi din bugetul propriu. Am avut intrări, sume de bani care au venit şi de la Ministerul Dezvoltării, pentru că drumul este finanţat în Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL) . Avem asigurată finanţarea pe PNDL şi practice banii pe care i-am avut pentru Arad – Felnac îi transferăm către alte investiţii şi vom trimite deja solictarea pentru aprobare la Ministerul Finanţelor pentru schimbarea destinaţiei banilor. (…) Deci vor rămâne tot pentru drumuri banii.  Vom începe noi proiecte cu finanţare europeană, unul dintre acestea fiind Arad – Buteni  . La toate proiectele avem nevoie de cofinanţare sau de fonduri proprii, care vor fi mai apoi rambursate“, a susţinut Adrian Ţolea, preşedintele inreimar al Consiliului Judeţean.

Proiectul de reabilitare a drumului judeţean Arad – Buteni va f realizat pe Programul Operaţional Regional, tronsonul ce urmează să fie modernizat fiind de 61 de kilometri. Contractul de execuţie al acestei investiţii va fi cel mai probabil atribuit unor două firme, pentru că lucrările se vor derula pe două loturi. Primul va fi Arad – Pâncota, iar al doilea Pâncota – Buteni.

Bani pentru proiectele începute

Banii din credit au fost mutaţi spre alte două proiecte şi anume drumul judeţean Pâncota – Seleuş, a căror lucrări se ridică la 5,3 milioane de lei şi Neudorf – limită judeţean Timiş, cu lucrări în valoare de opt milioane de lei.

Anul acesta se vor finalize şi lucrările la drumul ce leagă Sântana de Zimand. Vor fi de asemenea reabilitate drumurile Nădlac – Pereg, Dorobanţi – Macea, Şimand – Olari şi Firiteaz – Olari.

Adrian Ţolea, preşedintele interimar al Consiliului Judeţean a mai spus că, circa 15 milioane de lei vor fi destinaţi lucrărilor de reparaţii şi întreţinere a drumurilor.

Aproximativ 20 la sută din bugetul propriu este rezervat pentru investiţii. Bugetul judeţului a fost aprobat în Consiliul Judeţean săptămâna trecută.

Recomandările redacției