Primarul comunei Zimandu Nou, liberalul Dorel Vidran, şi-a prezentat bilanţul primului an trecut din actualul mandat, bilanţ din care rezultă că principala precupare a administraţiei pe care o conduce a fost dezvoltarea infrastructurii. Dorel Vidran a anunţat că în această perioadă au demarat lucrările la reţeaua de canalizare, investiţie finanţată prin HG 577. „Au fost realizaţi primii 2,5 kilometri, lucrările continuând până la finalizare, când reţeaua va avea 12 kilometri”, a spus primarul Vidran.
O atenţie deosebită a fost acordată noului cartier din Zimand Cuz, loc în care, în baza Legii 15/2003, au fost atribuite multor tineri terenuri pentru construirea de case. „Am reuşit să finalizăm acolo introducerea reţelei de apă, în acest moment putându-se face branşamente. De asemenea, s-a finalizat şi reţeaua de alimentare cu energie electrică, acum lucrându-se la drumuri, în primă fază urmând a fi finalizate la nivel de pietruire 2,5 kilometri”, a declarat Dorel Vidran.
Nici sănătatea nu a rămas în afara atenţiei Dorel Vidran anunţând că se află în stadiul de proiect noul dispensar din localitatea Zimandu Nou iar autorităţile locale lucrează deja la configurarea strate- giei de dezvoltare a comunei pentru perioada 2014 – 2020.

Actualitate 14
Legile Educaţiei, aprobate: admitere diferenţiată la liceu şi schimbări la Bacalaureat, sunt printre modificări
citește mai mult »