admr

ADMR a marcat evenimentul la sediul propriu

Reprezentanţii Asociaţiei Distroficilor Muscular Arad au marcat ieri, Ziua Internaţională a Persoanelor cu Dizabilităţi, printr-o reuniune la sediul asociaţiei.

 

Scopul Asociatiei Distroficilor Muscular-România este de promovare a intereselor persoanelor cu dizabilităţi şi integrarea reală a acestora prin toate mijloacele socio-familiale si umanitare posibile. Tema aleasă pentru acest an a fost „Dezvoltarea sustenabilă, promisiunile tehnologiei”. Membri asociaţiei au avut parte de invitaţi la eveniment care le-au făcut cadouri.

 

 

„Am avut onoarea să dezbatem aceasta temă la sediu într-un cadru prietenos impreună cu  Adriana Memete şi Cezar Jancă, în calitate de reprezentanţi ai Direcţiei de Dezvoltare şi Asistenţă Comunitară Arad, care au oferit mici cadouri membrilor si cu Marius Ozarchievici.  În discuţii s-a pus accentul pe solidarizarea semenilor valizi în vederea accesibilizării instituţiilor de utilitate publică şi a mijloacelor de transport“, a susţinut Mihai Fighir, preşedintele ADMR Arad.

 

Ȋn fiecare an, în data de 3 decembrie este marcată Ziua Internaţională a Persoanelor cu Dizabilităţi. Data a fost stabilită ȋn 1992 de către Adunarea Generală a O.N.U., pentru a motiva populaţia să ȋnţeleagă efectele dizabilităţilor şi pentru a combate discrimiarea.

 

România a semnat Convenţia privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi în data de 26 septembrie 2007 şi a ratificat această Convenţie un an mai târziu,

 

În România existau anul trecut, 700.736 de persoane cu dizabilități, adică 3,48% din populaţia României. Dintre acestea, 16. 815 de persoane sunt instituționalizate şi doar 29. 184 persoane cu dizabilităţi sunt angajate, adică mult sub media europeană.

Recomandările redacției