Expo Arad va găzdui în curând cea de-a treia editie a Târgului Regional de Inovare. Evenimentul organizat de Agenţia pentru Dezvoltare Regională Vest (ADR Vest) şi Asociaţia Tehimpuls va avea loc pe data de 21 octombrie.

Programul târgului va cuprinde conferinţa ce va avea ca vorbitori experţi naţionali şi internaţionali, întâlniri bilaterale – sesiuni de brokeraj dintre companii şi organizaţii de cercetare din Regiunea Vest şi companii europene participante la târg pentru stabilirea de colaborări şi parteneriate de afaceri. De asemenea se va desfăşura şi Competitia Regionala de Inovare adresată organizaţiilor: companii private, universităţi, institute de cercetare şi persoane fizice din regiunea vest care dezvoltă produse inovative.

Până în prezent, companiile europene care şi-au exprimat interesul de a participa la Târgul Regional de Inovare vin din ţări precum Estonia, Finlanda, Germania, Irlanda, Norvegia, Serbia şi Ungaria.

Participarea în cadrul târgului este gratuită şi se face în baza înscrierii până în data de 19 octombrie 2015. Toţi cei interesaţi de participarea în cadrul targului, se pot înscrie. Mai multe informaţii pot fi obţinute de pe site-ul ADR Vest.

Recomandările redacției