mamasebProbabil, după meciul de azi, de la Becicherecul Mic, se va știi care echipă îi va sufla UTA-ei în ceafă până la finalul sezonului. Mama Mia și Sebișul joacă pentru trei puncte mari în economia unei lupte pentru promovare care o are ca favorită pe „Bătrâna Doamnă”, dar care încă nu e încheiată.
Și, dacă Sorin Bălu a vorbit în termeni aproximativi despre o ultimă încercare de a-i prinde din urmă pe „alb-roșii”, precizând că formația sa se pregătește mai degrabă pentru un astfel de obiectiv stagiunea următoare, Adrian Abrudean e ceva mai categoric. „Chiar dacă întâlnim o echipă de pe podium, nu ne interesează decât victoria. Orice alt rezultat nu ne avantajează în speranța noastră de a ține aprinse speranțele pentru o poziție fruntașă în clasament. Întâlnim o echipă agresivă, arțăgoasă, în special în meciurile de pe teren propriu, dar avem atuurile să o contracarăm. Am încredere în băieți care după victoria cu Ineul au un alt moral, și-au revenit din punct de vedere mental și sunt pregătiți să facă un meci bun. Cert este că va trebui să punem probleme, să marcăm cât mai repede în acest meci pentru a avea șanse la un succes, repet, singurul ce ne mai mulțumește în acest moment al sezonului”, a precizat antrenorul grupării de pe malul Crișului Alb.
„Știli” l-ar putea lăsa pe Ionuț Radu pe margine, poate chiar în tribună și asta pentru că  golgheterul sebișenilor acuză dureri la un picior și nu s-a antrenat normal în această săptămână.
Formații probabile:
Mama Mia:  Filip – Ștefanovici, Telescu, Todorov, Negruț – Hodiș, Luță, Toma,  Z. Radu  – Balaure, Steop.
Sebiș: Miron – Miheț, Bier, Mardare, Neacșu – Lazea, Apostol – Poiană, Digbeu, Bozian – Sulea.
Arbitri: Vladimir Nagy – Florin Potora, Daniel Popa (toți din Aiud). Observatori FRF: Laszlo Sajtos (Sibiu), Valer Vancea (Oradea)

Recomandările redacției