Adrian Abrudean: „Am înscris când trebuia, le mulțumesc băieților pentru un tur perfect”

0
256

stili32Național Sebiș a câștigat al patrulea meci consecutiv cu același scor (2-0) și a devenit matematic campioană de toamnă în seria a IV-a a Ligii a III-a. La Lugoj, gazdele au ținut în șah liderul o oră de joc, după care letalul cuplu Ionuț Radu – Bogdan Bozian și-a făcut din nou treaba pentru trei puncte esențiale în lupta pentru promovare dusă în trei alături de Mama Mia Becicherecul Mic și UTA.
De fapt, câțiva „oficiali” ai „alb-roșiilor” s-au oprit la meci în drumul lor spre Hunedoara, sperând într-un rezultat bun al „vulturilor”. Nu a fost să fie și asta pentru că: „Ne-am dorit mult acest succes pentru a termina primii turul. Știam că vom da peste o echipă foarte organizată, care ne-a blocat timp de o repriză. După  pauză, am dominat, însă, categoric, am înscris când trebuia și am mai și ratat două ocazii imense prin Călin și Sulea. Victoria noastră nu poate fi pusă la îndoială într-un meci cu miza poziției întâi până la primăvară. Suntem fericiți că i-am putut oferi momente frumoase delegației sebișene, în frunte cu domnul primar Feieș, venite la Lugoj să ne susțină”, a precizat Adrian Abrudean
Sebișul încheie neînvinsă prima parte a campionatului, cu doar 4 goluri încasate în 12 meciuri, ceea ce face din apărarea Naționalului cea mai bună din toate seriile. „Sincer, nu mă așteptam la un parcurs atât de bun și asta pentru că am plecat la drum cu o echipă nouă, iar omogenitatea nu era punctul nostru forte.  Însă, am avut parte de un colectiv unit și receptiv, ceea ce mi-a permis mie și cola­boratorului meu, Flavius Sabău, să muncim așa cum ne-am dorit. Și mă mai bucur de un lucru. Că am progresat de la o etapă la alta și avem indentitatea noastră, cu un joc bine legat atât pe faza defensivă, cât și pe cea ofensivă. Chiar vreai să le mulțumesc băieților pentru un tur perfect”, a adăugat antrenorul „alb-albaștrilor”.
Spre deosebire de alte grupări, Sebișul ar putea lua rapid vacanță, pentru ca din ianuarie să o ia de la capăt cu forțe noi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.