Adrian Buleu a fost condamnat la 15 ani de închisoare!

0
300

buleuCurtea de Apel Timişoara s-a pronunţat azi, cu privire la Cazul Abel, în care Adrian Buleu a fost condamnat, de instanţa din Caraş-Severin, la 13 ani de închisoare, pentru uciderea omului de afaceri Abel Apostol. Toate părţile implicate în dosar – reprezentantul Ministerului Public (procurorul), Luminiţa (soţia) şi Albert (fiul) Apostol, dar şi Alina şi Adrian Buleu – au făcut apel la sentinţa dată de Tribunalul Caraş-Severin.
Judecătorii Curţii de Apel au admis apelul formulat de Parchet şi au considerat că pedeapsa de 13 ani este prea mică, aşa că au stabilit ca Adrian Buleu să execute 15 ani de închisoare. Restul dispoziţiilor au rămas conforme cu cele stabilite de judecătorii Tribunalului Caraş Severin.
Astfel, pe lângă cei 15 ani de închisoare, se aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi, cu excepţia dreptului de a alege, pe o perioadă de 3 ani, pedeapsă ce va începe după executarea pedepsei principale rezultante, după graţierea totală sau a restului de pedeapsă, ori după prescripţia executării pedepsei. De asemenea, obligă inculpatul să plătească părţilor civile Apostol Luminiţa şi Apostol Albert Eduard suma de 45.000 lei, reprezentând daune materiale. Totodată, obligă inculpatul să plătească aceloraşi părţi civile suma de câte 50.000 euro (sau echivalentul în lei la momentul plăţii efective) pentru fiecare, cu titlu de daune morale. În baza art. 397 Cod de procedură penală, menţine măsura inscripţiei ipotecare instituită prin ordonanţa din 24.06.2013 dispusă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad asupra terenului în suprafaţă de 1.173 m.p., înscris în C.F. nr. 3000838 – Şofronea, precum şi măsura sechestrului asiguratoriu instituit prin aceeaşi ordonanţă asupra construcţiei aferente terenului mai sus menţionat, bunuri aparţinând inculpatului Buleu Adrian în cotă de 1/1.
În baza art.274 al.1 Cod de procedură penală obligă pe inculpatul Buleu Adrian la plata sumei de 20.000 lei, reprezentând cheltuieli judiciare în favoarea statului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.