falubUTA continuă seria câștigătoare după ce a trecut de penultima clasată, FC Olt. Golul lui Oară din minutul 81 i-a descătușat pe utiști, care privesc din ce în ce mai încrezători spre locurile care duc în prima ligă.
„E o victorie meritată pentru care am muncit mult și pe care ne-am dorit-o foarte mult. Am făcut o primă repriză slabă datorită ritmului și pentru că nu am reușit să aducem cât mai rapid mingea în fața porții. Însă, am făcut o parte a doua foarte bună, am pus mult mai multă presiune asupra porții adverse și ne-am creat ocazii mult mai multe. Victoria noastră nu cred că se poate pune sub îndoială, este un succes foarte important. Îmi felicit jucătorii pentru acest meci. Am jucat pe un teren greu, împotriva unei echipe care s-a apărat organizat cu 10 jucători”, a declarat Adrian Falub.
Antrenorul arădenilor are un mare merit pentru succesul cu oltenii. Cei trei jucători pe care i-a trimis pe teren, Adofo, Dosso și Oara au creat faza care au dus la reușita care a sigilat cele trei puncte la Arad.
„Se poate spune și că au fost schimbări inspirate, pentru că cei trei au adus un plus de viteză și agresivitate pe faza noastră ofensivă. Aveam nevoie de acest lucru pentru că trebuia să desfacem cumva această apărare foarte bine organizată. Nu ne-ar fi demoralizat niciun rezultat de egalitate în această etapă, am fi mers mai departe. Repet a fost greu să joci, după ce ai bătut primele două clasate și te așteaptă un meci foarte greu cu Măciuca. Atât jucătorii cât și fanii au luat la preț de matineu această echipă a Oltului, o formație care mie mi-a plăcut cum a jucat, cum a stat în apărare”, a adăugat Falub, care are trei succese în compania oltenilor lui Oprescu de când a preluat UTA, toate la un gol dife­rență.

Recomandările redacției