falubaaarg„Bătrâna Doamnă” a câștigat a patra partidă din tot atâtea disputate în acest retur pe teren propriu și a făcut-o într-o manieră cât se poate de clară. Meciurile din deplasare au reprezentat călcâiul lui Achile pentru „alb-roșii”, care au pierdut – astfel – șansa de a depinde numai de ei în lupta pentru promovare în Liga 1.
Întrebat la conferința de presă dacă succesul cu Argeșul nu vine puțin cam târziu pentru obiectivul echipei sale, antrenorul arădenilor s-a aprins puțin: „De ce e târziu? Nu e în regulă că am bătut? E o victorie meritată împotriva unei echipe bune, e o victorie pentru care am muncit luni bune. Nimeni nu se mai gândește la oamenii ăștia care au stat trei luni fără niciun ban, fără mâncare la stadion, fără un medicament. De ce spuneți că vine târziu? Vă așteptați să-i batem pe toți numai fiindcă suntem UTA, uitând câte am pătimit în iarnă? În viață și în fotbal toate vin și se întâmplă la timpul lor. Niciodată nu e târziu pentru o victorie. Îi felicit pe jucători pentru această victorie. Sigur, am avut probleme în deplasări , dar există circumstanțe atenuante. Dar, astăzi (n.a. joi) am câștigat cu 3-0 și am văzut destui oameni bucuroși în tri­bune, aplaudând-ne. Le mulțumesc lor și jucătorilor mei”.
Chestionat apoi cu privire la șansele de promovare ale UTA-ei, Adrian Falub a adăugat, transmițând un mesaj mobilizator: „Mai avem foarte multe șanse, sau cel puțin până mai sunt șanse mate­matice suntem obligați să ne batem pentru ele. Sunt încă trei puncte în clasament, iar dacă n-o să putem promova, asta e. Dar, fiiți siguri că o să ne batem să câștigăm toate meciurile până la final. Dacă vom putea… Să dea Dumnezeu să fie mai bine începând cu meciul de la Târgu Mureș, deși ne va fi greu, ținând cont că avem la dispoziție o perioadă scurtă de revenire. Nu putem uita că venim după o pregătire precară, o vitaminizare necorespunzătoare și vede toată lumea câte pro­bleme medicale avem din această cauză. Șansele de promovare sunt pur teoretice și ele depind de parcursul echipelor din față. E puțin probabil ca ele să greșească fiindcă au un program facil, dar noi suntem datori să sperăm până la final dacă greșesc cele din față, ceea ce e puțin probabil fiindcă au un program mai facil”.
În fine, schimbarea de atitudine a jucătorilor „textiliști” a fost evidentă față de deplasarea de la Râmnicu Vâlcea, dar Falub mai crede că diferența în disputa cu „alb-violeții” din Trivale s-a făcut și altundeva. „Noi suntem puternici acasă, avem aportul publicului, un teren bun, entuziasm și dorință în plus. Dar, și din punct de vedere tactic am făcut un meci bun și bineînțeles și tehnic. Ne-am creat destule ocazii și am dat goluri folosindu-ne de niște trasee exersate la antrenamente”, a concluzionat „principalul” arădenilor.

Recomandările redacției