Ieșenii de la Miroslava și-au complicat serios viața în liga secundă după ce au pierdut pe teren propriu cu UTA, formație amenințată – la rândul ei – cu retrogradarea.
Raportul ocaziilor a fost de partea gazdelor, însă la goluri a câștigat „Bătrâna Doamnă”. „Sunt total dezamăgit de rezultat. Nu meritam sub nicio formă să pierdem acest meci, în condiţiile în care am făcut un joc bun şi am ratat foarte multe ocazii clare, între care şi un penalty. Fotbalul este nedrept uneori şi te judecă atunci când nu dai gol. Din păcate, nu am reuşit să profităm de faptul că nici celelalte echipe care sunt cu noi în luptă directă pentru menţinerea în liga a doua nu au reuşit rezultate bune. Şansele rămân intacte, chiar dacă am coborât o poziţie în clasament. Urmează un meci decisiv cu Pandurii, în deplasare, acolo unde trebuie neapărat să câştigăm. Nici un egal nu ne mai ajută acum. Cine câştigă acel meci, cred că se va salva”, a menționat Adrian Kerezsy după disputa de ieri.
Cum își explică antrenorul Miroslavei ratările elevilor săi? „Nu ştiu ce se întâmplă cu jucătorii, probabil nu pot juca sub presiune. Asta îi face să greşească, să nu se concentreze la finalizare şi să nu aleagă cele mai bune soluţii. Ce mai e de zis când ratezi trei din cele patru penalty-uri pe care le-am primit în trei meciuri… Până la urmă este vorba şi despre valoarea jucătorilor dacă nu reuşesc să înscrie nici din penalty”, mai consideră Kerezsy.
După Chindia, Știința Miroslava este cealaltă divizionară secundă pe care UTA a bătut-o, deocamdată, în dublă manșă în acest campionat.

Recomandările redacției