martianorsoniPrincipalului finanțator al „Bătrânei Doamne” nu i-a căzut deloc bine faptul că Giovanni Catanzariti a luat legătura cu…„dușmanul”, arătându-i și actele clubului. Adrian Marțian consideră că nu era cazul ca italianul să treacă pe la biroul lui Alexandru Meszar, din moment ce el știa punctul său de vedere cu privire la oferta clubului Atletico. Omul de afaceri clujean susține în continuare că va duce la mal „corabia” arădeană și a schimbat – oarecum – și termenul.
Marți seara, reprezentanții suporte­rilor UTA-ei și Giovanni Catanzariti au avut o convorbire telefonică prelungită cu Marțian, acesta transmițând-le că Alain Orsoni i-a promis două milioane de euro pentru gruparea din Calea Aurel Vlaicu. În acest sens, el ar fi plecat în Franța, de unde ar trebui să se întoarcă cu bani. „Mi-a spus că încearcă să facă echipă până sâmbătă cu ajutorul președintelui de la Ajaccio, iar dacă nu reușește ar putea renunța. Acum nu știu ce înseamnă asta, cert este că trebuie să luăm cât mai rapid o decizie cu privire la viitorul clubului. La ora asta, mie nu-mi rămâne decât varianta intrării în insolvență cu reorganizare”, ne-a mărturisit Giovanni Catanzariti, președintele grupării arădene.

Recomandările redacției