În cadrul unui interviu acordat Federației Române de Fotbal, selecționerul echipei naţionale de fotbal Under-21 a României, Adrian Mutu, a declarat, marţi, că nu este surprins că Danemarca va folosi cea mai bună formulă în meciul de pe „Ilie Oană“ în ideea în care echipa daneză este deja calificată la Campionatul European, fiind un bun test în vederea participării la turneul final.
„Să sperăm că odată şi odată se va întrerupe această nereuşită împotriva Danemarcei. Şi sperăm ca acest lucru se întâmplă la următorul meci, noi vom fi concentraţi şi pregătiţi la ora meciului. Nu mă surprinde că Danemarca vine cu cea mai bună echipă, deşi este calificată, cred că este un meci la fel de important pentru ei, chiar dacă nu mai au presiunea calificării. Este un meci de pregătire pentru Campionatul European, cu o echipă puternică, România. Pe mine mă îngrijorează echipa mea şi felul în care vor juca. Sunt conştient de valoarea echipei Danemarcei, ştiu ce potenţial au. E normal ca antrenorul lor să îl considere un meci de pregătire. Ei se pregătesc pentru Campionatul European cu o echipă puternică, adică noi“, a declarat Mutu într-un interviu pentru site-ul oficial al FRF.
Tehnicianul are foarte mare încredere că mijlocașul Ianis Hagi, întors la echipa naţională de tineret a României, va avea o evoluție bună în acest meci.
„Am calculat, sunt anumiţi jucători care ne lipsesc, toţi sunt importanţi. Dar în acelaşi timp am chemat alţi jucători la fel de talentaţi şi sunt sigur că vor face faţă la acest joc. Evoluţiile lui Ianis Hagi la U21 au fost întotdeauna foarte bune, excepţionale în anumite meciuri, mai ales la Euro, ceea ce este un lucru îmbucurător pentru noi. Sper să fie un ajutor pentru echipă, sunt sigur că va veni montat aşa cum trebuie. Îl ştiu şi este un profesionist desăvârşit. Pentru el este important acest meci pentru că poate să dea un restart la ceea ce înseamnă experienţa lui la echipa naţională, şi dacă va face o partidă bună va fi benefică pentru el, atât la echipa naţională mare, cât şi la Rangers. Orice joc bun îţi dă încredere şi sper ca acest lucru să îl obţină şi el după acest meci. Sunt convins că va fi pregătit sută la sută la ora meciului“, a mai spus Mutu.
Selecţionata U21 a României va întâlni, marţi, de la ora 20:30, la Ploieşti, echipa similară a Danemarcei, în ultima partidă din cadrul preliminariilor Campionatului European de tineret din 2021.
 

Recomandările redacției