Adrian Niţu: „Economia este secătuită de Guvernarea USL”

0
249

nitu

Adrian Niţu, vicepreşedinte al PDL Arad, consideră că economia este cea care suferă cel mai mult în urma „incompetenţei guvernării USL. Dacă economia unei ţări funcţionează, atunci şi celelalte sectoare pot fi finanţate”, a declarat Adrian Niţu.

„Se vede clar diferenţa dintre o politică de stânga, adoptată de actualul guvern, cu taxe mai multe, dar cu o colectare mai slabă. În timp ce guvernarea PDL a diminuat numărul taxelor, USL a adus 35 de taxe noi, ceea ce a afectat vizibil mediul economic şi, implicit, puterea de cumpărare a cetăţenilor. Acciza de 7 eurocenţi pe litrul de combustibili reprezintă bomboana de pe coliva incompetenţei guvernamentale”, a completat vicepreşedintele PDL Arad. Acesta a mai amintit  că o  lovitură dată economiei este şi ratarea întocmirii legislaţiei privind parteneriatul public-privat, care ar fi putut duce la dezvoltarea mediului de afaceri, dar şi eşecul privatizării celor trei companii: Oltchim, CFR Marfă şi Poşta Română.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.