petre-hunedoaraAtacantul UTA-ei a fost folosit de Bogdan Argeș Vintilă în a doua repriză a revanșei pe care selecțio­nata de juniori Under 17 a susținut-o în compania celor de la FC Brașov (Under 18 + 5 fotbaliști de la prima echipă, conform site-ului FRF) și a reușit să marcheze din nou.
Adrian Petre marcase de 3 ori în prima întâlnire, disputată duminică, iar ieri a dat unul din cele patru goluri ale „tricolorilor”.
4-2 (1-1) în favoarea naționalei de juniori a fost scorul final, cu Petre înscriind golul al treilea. UTA a mai fost reprezentată de mijlocașul Ionuț Tănase (a jucat în prima repriză) și de portarul Sebastian Mara (pe teren în actul al doilea).
„Reprezentativa Under 17 a României încheie stagiul de pregătire de la Tărlungeni pe 24 ianuarie, cu un nou joc amical împotriva Unirii Tărlungeni. Juniorii se pregătesc pentru Turul de Elită, decisiv pentru calificarea la EURO 2015. Peste două luni, la Birmingham, vor întâlni Slovenia (21 martie), Norvegia (23 martie) și Anglia (26 martie)”, menționează site-ul oficial al FRF.

Recomandările redacției