tolea

Atribuţiile preşedintelui Consiliului Judeţean (CJ) Arad, arestat preventiv pentru 30 de zile, au fost preluate, luni, de Adrian Ţolea (PNL), unul dintre vicepreşedinţi, până când prefectul va emite ordinul de constatare a suspendării din funcție a lui Ioțcu.

Adrian Ţolea a declarat, luni că a preluat atribuțiile în baza unei dispoziții din luna martie a lui Ioțcu. Conform dispoziției, atribuțiile sunt preluate de Adrian Țolea în perioada absenței președintelui din instituție.

“Dispoziția are caracter permanent, dar în momentul în care prefectul va emite ordinul de constatare a suspendării președintelui ca urmare a arestării, intrăm sub incidența unui articol de lege care ne obligă să convocăm o ședință a Consiliului Județean, în care unul dintre cei doi vicepreședinți va fi ales președinte interimar cu votul secret al majorității consilierilor”, a precizat Țolea.

Acesta a mai adăugat că după ce unul dintre vicepreședinți va prelua șefia CJ, consilierii vor alege un alt vicepreședinte.

Instituţia Prefectului Judeţului Arad așteaptă comunicarea instanței care a decis arestarea preventivă a lui Ioțcu, înainte de emiterea ordinului de suspendare.
Preşedintele Consiliului Judeţean Arad, Nicolae Ioţcu a fost arestat preventiv pentru 30 de zile după ce a fost prins în flagrant când primea 10.000 de euro mită de la un om de afaceri pentru un contract la Spitalul Județean de Urgență Arad.

Recomandările redacției