Tensiunile iscate pe tema elicopterului SMURD de la Arad continuă. Adrian Ţolea, preşedintele interimar al Consiliului Judeţean răspunde declaraţiilor făcute de președintele Consiliului Județean Timiș, Titu Bojin, potrivit cărora elicopterul SMURD de la Arad ar urma să fie mutat la Timișoara. Adrian Ţolea susţine că edilul administraţiei judeţene Timiş nu face altceva decât să-şi ascundă eşecurile şi să îi calmeze pe timişoreni. „În ultimele zile s-a făcut multă tevatură pe declarațiile domnului Titu Bojin (PSD), președinte al Consiliului Județean Timiș, conform cărora elicopterul SMURD de la Arad ar urma să fie mutat la Timișoara începând cu luna martie. În primul rând, elicopterul nu este nici al Consiliului Județean Timiș, nici al Consiliului Județean Arad, ci al Ministerului de Interne. În al doilea rând, cred că pesedistul Titu Bojin a început campania electorală, iar acum, prin această declarație, încearcă să-și mascheze nereușitele din fruntea CJT și să potolească furia timișorenilor, după ce a pierdut peste 20 de milioane de euro, fonduri europene nerambursabile”, este de părere președintele interimar al CJA, Adrian Țolea. Adrian Ţolea crede că Aradul nu va pierde elicopetrul SMURD. Acesta spune că, dacă totuşi acest lucru se va întâmpla, prefectul Comin Pribac ar trebui să-şi dea demisia. În același timp, Țolea este de părere că Aradul nu va pierde elicopterul SMURD. Totuși, dacă se va întâmpla acest lucru, președintele interimar al CJA spune că cel care ar trebui să-și prezinte demisia ar fi prefectul Comsin Pribac. „Cum am spus, elicopterul nu este nici al CJA, nici al CJT, ci al Ministerului de Interne. Cred, totuși, că elicopterul va rămâne la Arad, pentru că așa s-a decis de la bun început. Consiliul Județean Arad și Aeroportul Arad au asigurat gratuit toate condițiile necesare pentru ca acest elicopter, echipajul și medicii care lucrează pe el, să funcționeze în condiții normale. Nu văd care ar fi motivul pentru ca acest elicopter să fie mutat la Timișoara. Totodată, am văzut că în anumite publicații media mi s-a cerut demisia pentru acest lucru. Repet, cred că Aradul nu va pierde elicopterul! Totuși, dacă e să se ceară demisia cuiva, atunci ar trebui să i se ceară demisia celui care este de fapt reprezentantul Guvernului în teritoriu, adică prefectului, acesta fiind obligat să intervină în această problemă”, a mai spus președintele interimar al Consiliului Județean Arad, Adrian Țolea.

Recomandările redacției