Din totalul creditelor luate de populaţie de la bănci, numai 20% au fost pentru achiziţia de locuinţe, restul de 80% îndreptându-se spre cumpărarea de bunuri de consum, a declarat, marţi, la postul Realitatea TV, Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului BNR.

‘Din cele şapte milioane de persoane care au luat credite în România, numai 250.000 au folosit banii pentru achiziţia sau construcţia de case. Acest lucru reprezintă un semnal foarte rău, pentru că reflectă faptul că puterea de cumpărare sau de a lua credite a populaţiei este mică. În procente, numai 20% din totalul creditelor luate de populaţie de la bănci au fost pentru achiziţia de locuinţe, restul de 80% îndreptându-se spre cumpărarea de bunuri de consum’, a afirmat Vasilescu.

Acesta a ţinut să precizeze că încrederea băncilor în statul român e totală.

‘Încrederea băncilor în statul român e totală. În ceea ce priveşte problema aşa-numitelor ‘clauzelor abuzive’, de care se vorbeşte la ora actuală, noi la Banca Naţională nu le numim clauze abuzive, ci clauze contestate’, a mai spus Vasilescu.

Consilierul guvernatorului BNR a menţionat, totodată, că ‘la nivelul Băncii Naţionale nu se vede o trecere rapidă la creditarea populaţiei’.

‘Nu vedem o trecere rapidă la creditarea populaţiei. E normal să se dea credite către întreprinderile mici şi mijlocii (IMM), astfel încât banii să ajungă la populaţie pe căi ocolite’, a subliniat Vasilescu.

 

 

(AS-autor: Magdalena Tănăsescu, editor: Mariana Nica)

 

Recomandările redacției