Adunarea Generală a Uniunii Locale a Asociațiilor Locative Arad a avut loc, așa cum a fost programat, săptămâna aceasta, în Sala Mare a Consiliului Județean. Au fost invitați să participe Mihai Mereuță, președintele Ligii Asociațiilor de Proprietari Habitat, din care face parte și ULALA, un reprezentant al Consiliului Județean Arad și Dan Pascu, directorul general al SC RETIM Ecologic Service SA, noua firmă de salubrizare care a intrat pe piața Aradului, care încercă să obțină semnăturile administratorilor de bloc pe contractele de colectare a deșeurilor. Deși în momentul de față există un diferend între ULALA și RETIM, cu privire la semnarea acestor contracte, directorul general al societății nu a catadicsit să dea curs invitației și nici nu a trimis pe altcineva în loc, pentru a lămuri situația.
„Menționăm că deși ULAL Arad a trimis invitația, directorul general al noii firme de salubrizare nu s-a prezentat și nici nu a trimis un alt reprezentat al firmei”, a ținut să precizeze Dorina Lupșe, președintele ULALA.
Vă reamintim că nu mai departe de săptămâna trecută, conducerea uniunii trăgea un prim semnal de alarmă cu privire la faptul că o serie de administratori se plângeau că au fost sunați să se prezinte de urgență pentru a semna contractele de colectare a deșeurilor. Or, președintele ULALA susține că acest lucru nu este legal. „Atenționăm asociațiile de proprietari că repre­zentanții firmei SC RETIM Ecologic Service SA au început să contacteze administratori de condominii în vederea încheierii noilor contracte de colectare a deșeurilor, în ciuda faptului că administratorii nu au dreptul legal să semneze contracte în numele asociațiilor de proprietari”, spunea săptămâna trecută Dorina Lupșe. De altfel, reprezentanții ULALA recomandă comitetelor executive și președinților asociațiilor de proprietari să citească cu atenție noile contracte de colectare a deșeurilor înainte de a le semna și dacă au nelămuriri să se adreseze firmei.
Deși a lipsit nemotivat, RETIM a fost în centrul atenției
În ceea ce privește celelalte puncte aflate pe ordinea de zi a adunării, trebuie spus că au fost prezentate darea de seamă și raportul comisie de cenzori,  care au fost supuse la vot și aprobate în unanimitate. „De asemenea, reprezentanții asociațiilor de proprietari au fost informați despre contribuțiile sociale obligatorii cu modificările care au intrat în vigoare la      1 ianuarie 2018 prin OUG nr. 79/2017, și despre depunerea Declarației Fiscale 101 privind impozitul pe profit până la data de 25 februarie 2018 conform Codului Fiscal”, susține Dorina Lupșe.
Mihai Mereuță a luat cuvântul în a doua parte a întâlnirii, când a prezentat ultimul proiect de lege privind asociațiile de proprietari și administrarea condominiilor și a vorbit despre soluționarea alternativă a litigiilor financiar-bancare, asigurarea obligatorie a locuințelor și schimbarea furnizorului de energie electrică. Deși reprezentanții RETIM au lipsit nemotivat, societatea care se ocupă de strângerea gunoaielor a rămas în centrul atenției. „Cele mai multe semne de întrebare au fost ridicate pe tema noilor contracte de prestare a serviciului de salubrizare către populație care urmează să fie semnate de comitetele exe­cutive/președinții asociațiilor de proprietari. Din nefericire acestea au rămas nelămurite, Directorul General al SC RETIM Ecologic Service SA fiind absent. Cu privire la semnarea contractelor, trebuie să știți că administratorul de condominiu este angajatul asociației de proprietari și nu are dreptul legal de a semna contractele încheiate cu furnizorii/ prestatorii de servicii în numele și pentru asociația de proprietari. Proprietarii dintr-un condominiu nu au nevoie de nici un intermediar pentru a-și încheia contractul direct cu prestatorul serviciului de salubrizare la fel ca proprietarii de case. Pentru neplata serviciului de salubrizare este răspunzător strict beneficiarul serviciului, iar nu asociația de proprietari, care are ca obiect unic gestionarea părților comune conform Legii nr. 230/ 2007. Ar fi normal ca SC RETIM Ecologic Service SA să trimită proprietarilor din condominii contractul prin poștă astfel cum procedează și ceilalți furnizori de servicii, precum furnizorul de electricitate, gaz, ș.a.m.d. pentru ca acesta să poate fi citit si analizat înainte de a fi semnat”, a încheiat Dorina Lupșe.
(L.Ș.)

Recomandările redacției