Adversari din Rusia, Luxemburg și Ucraina pentru UTA, în Antalya

0
411

Utiștii își petrec ultimele zile de vacanță, urmând ca de marți, 14 ianuarie, să se întoarcă din nou la treabă. Primul loc în clasamentul ligii secunde trebuie apărat pentru o promovare așteptată de mai bine de un deceniu la Arad, iar Laszlo Balint și colegii săi de pe banca tehnică conștientizează importanța pregătirii de iarnă.
În acest sens, programul a fost stabilit în cele mai mici detalii, care, în mare, cuprinde două etape. Cea a reacomodării cu efortul și încărcarea fizică ce se va consuma pe plan local până la finele acestei luni și cealaltă destinată îmbunătățirii relațiilor de joc și dobândirea formei sportive printr-o pregătire specifică, la temperaturi și pe terenuri bune, în Antalya.
În program sunt incluse și șapte partide de verificare, trei pe arena „Motorul”, cu UTA II (pe 18 ianuarie), Progresul Pecica (25 ianuarie) și Crișul Chișineu Criș (pe 31 ianuarie) și alte patru în Turcia. Delegația „Bătrânei Doamne” va ajunge pe 2 februarie în stațiunea Belek pentru 13 zile pline de cantonament, presărate și cu teste în compania unor echipe străine.
Șirul amicalelor începe miercuri, 5 februarie, cu prim-divizionara luxemburgheză, Racing. Aceasta ocupă locul ocul 9 (din 14 formații), acumulând 14 puncte din 12 runde. Pe 8 februarie (duminică), urmează meciul cu FC Yenisey Krasnoyarsk. Rușii sunt pe locul 17 în eșalonul secund, la doar trei lungimi de undă de formația de pe locul 12, de exemplu.
Cel mai puternic adversar din Antalya urmează a fi înfruntat pe 12 februarie și el se numește Arsenal Tula. De data aceasta, vorbim despre o formație din prima ligă rusească, aflată pe locul 6 în clasament, în plină luptă pentru un loc de Europa League, cu formații precum FC Krasnodar, FC Rostov, CSKA Moscova și Lokomotiv Moscova, în timp ce Zenit St. Petersburg pare scăpată în câștigătoare a campionatului. La Arsenal evoluează printre alții și Kone, un fundaș care a îmbrăcat pentru 5 sezoane și tricoul francezilor de la Lyon, dar și atacantul român, Alexandru Tudorie, fost la Oțelul, FCSB sau Voluntari.
În fine, UTA încheie seria de jocuri amicale din Turcia împotriva unei echipe de locul 1. Este vorba despre formația Under 21 a grupării ucrainene Vorskla Poltava, care în campionatul de tineret are sub ele formații cu pretenții precum Dinamo Kiev sau Șahtior Donetsk.
După ce se repatriază, arădenii vor intra în linie dreaptă pentru pregătirea primului meci oficial al anului. Pe 21 februarie, nu vor fi primiți cu flori la Miercurea Ciuc, acolo unde Csikszereda nu a pierdut niciun meci în prezenta stagiune.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.