falca elaConsilierii locali municipali au participat, ieri, la o şedinţă extraordinară, pentru a vota şase proiecte întocmite la iniţiativa primarului Gheorghe Falcă. Şedinţa s-a desfăşurat în ritm alert, cinci din cele şase proiecte fiind aprobate fără probleme. Unul singur a iscat discuţii. Este vorba de proiectul 196/2013, privind aprobarea documentaţiei de urbanism Plan Urbanistic Zonal şi a regulamentului local de urbanism aferent pentru construirea unei staţii de carburanţi „skid GPL”, realizare accese din DN 7 şi DN 79, realizare împrejmuire. Consilierul conservator Gheorghe Ghilinţă a cerut amânarea votului până ce va veni un punct de vedere din partea Compartimentului Juridic cu privire la even­tuala stare de incompatibilitate a pri­marului Gheorghe Falcă. Asta, în condiţiile în care a fost depusă o sesizare la Agenţia Naţională de Integritate cu privire la faptul că firma soţiei primarului Gheorghe Falcă a întocmit un număr mare de proiecte de construcţii care însoţesc proiectele de hotărâre supuse votului CLM.  „Aş dori să ştiu dacă există vreo incompatibilitate, pentru că există o sesizare depusă la ANI cu privire la Pro Arhi­- tec­tura, care aparţine familiei domnului primar”, a spus Ghilinţă. Unul dintre angajaţii Primăriei a primit apoi cuvântul, acesta susţinând că din punctul său de vedere toată documentaţia e completă, astfel încât proiectul poate merge mai departe. „Nu ştiu dacă din punct de vedere juridic există ceva legat de acest aspect. Până acum au fost votate multe proiecte de hotărâre bazate pe documentaţia făcută de Pro Arhitectura, unde lu­- crează soţia domnului primar”, a spus angajatul. Ghilinţă nu s-a lăsat însă convins, susţinând că aşteaptă în continuare un răspuns de la jurişti. Cu toate acestea proiectul a fost supus la vot, iar maşina de vot a primarului a avut câştig de cauză.
După şedinţă, Ghilinţă ne-a declarat că a cerut amânarea proiectului, pentru că a vrut să fie sigur cu privire la res­pectarea legii. „Nu ştiu ce se întâmplă acolo. Am cerut să se amâne proiectul, având în vedere că familia domnului primar e implicată 100% în Pro Arhitectura, iar domnul primar semnează toate documentele privind începerea lucrărilor. S-a făcut o sesizare la ANI şi aşteptăm să vedem care este răspunsul. S-ar putea ca domnul primar să nu fie în incompatibilitate şi atunci nu există nicio problemă”, a ţinut să precizeze Ghilinţă.

  • bubu spune:

    Pocedurile de achizitie sunt de competenta lui Falcă. Este o situatia de incompatibilitate, dar fiind finul jupânului este corect în cazul lui

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției