Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Vărșand au depistat opt cetățeni din Afganistan care încercau să treacă ilegal frontiera de stat, ascunși într-un TIR condus de un şofer bulgar.

Miercuri dimineață, în jurul orei 05.30, la Punctul de Trecere a Frontierei Vărșand, judeţul Arad, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din România, un cetăţean  bulgar, conducând un ansamblu rutier format din cap tractor şi semiremorcă, ambele înmatriculate în Bulgaria. Şoferul transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, material plastic pentru o societate comercială din Germania.

În urma efectuării controlului amănunţit al mijlocului de transport, au fost descoperiţi, ascunşi în compartimentul marfă al semiremorcii, opt cetăţeni străini.

Persoanele au fost preluate și transportate la sediul sectorului pentru cercetări suplimentare. În cadrul verificărilor, polițiștii de frontieră au stabilit că sunt cetățeni din Afganistan, solicitanți de azil în România.

În cauză se efectuează cercetări în vederea stabilirii întregii activități infracționale, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Recomandările redacției