După o săptămână friguroasă, azi în jurul orei 17:30 , agentul termic a intrat în „acțiune”. Căldura a început să iasă din calorifere. E drept, timid, dar suficient, cât să ridice temperatura din apartamente. Este bine, mai ales pentru spitale, grădinițe, școli și alte instituții publice, dar și pentru locuitorii care beneficiază de căldură prin sistem cemtralizat. Cârcotași cum ne știți, partea proastă este că de marți vremea se va încălzi în mod evident, iar temperaturile nocturne vor fi în jur de 10 grade Celsius. Sperăm că nu vor trebui deschise noaptea ferestrele, pentru a da afară excesul de căldură. Și a arunca banii pe geam. Altfel spus, mai ales în contextul scumpirilor care ne vor lovi, căldura să fie furnizată în concordanță cu temperaturile exterioare. Nu să se facă risipă.

Actualitate 24
Mai mulți minori din Arad care au împlinit 14 ani „au uitat” să solicite eliberarea actului de identitate
citește mai mult »