Cozi de sute de maşini s-au format, luni, pe arterele de ieşire din România prin Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Nădlac II, de pe autostradă, iar şoferii reclamă că au aşteptat şi o oră şi jumătate pentru verificarea documentelor, în timp ce autorităţile estimează un timp de aşteptare de peste 40 de minute, transmite News.ro.

Punctele de trecere a frontierei cu Ungaria din judeţul nostru au fost aglomerate, luni, în special pe sensul de ieşire din ţară, mii de turişti plecând în vacanţă sau în excursii de o zi, în special la ştranduri din Ungaria. Cea mai mare problemă se înregistrează la PTF Nădlac II, unde sunt formate coloane de maşini pe toate cele trei benzi de ieşire deschise pentru autoturisme.

Mai mulţi şoferi care au aşteptat pentru a intra în Ungaria au declarat, pentru News.ro, că au ajuns în punctul de frontieră pentru verificarea documentelor de călătorie după o oră şi jumătate. Aplicaţia de monitorizare a traficului prin punctele de frontieră de pe pagina online a Poliţiei de Frontieră indica, duminică, aglomeraţie la Nădlac II, cu timpi de aşteptare de peste 40 de minute.

Potrivit Biroului de presă al Poliţiei de Frontieră Arad, de duminică până luni dimineaţa, Nădlac II a fost tranzitat de aproape 11.000 de persoane. Aglomeraţie la intrarea în ţară a fost şi duminică seara, când s-a aşteptat pentru control până la 70 de minute.

Poliţiştii de frontiera de la PTF Nădlac II afirmă că acest punct este cel mai tranzitat de la graniţa cu Ungaria, pentru că mulţi dintre cei care călătoresc în afara ţării şi-au schimbat traseul obişnuit după deschiderea autostrăzii pan-europene, astfel că vămile din Bihor, Satu Mare sau Timiş sunt utilizate mai puţin. Până la încheierea perioadei estivale, Poliţia de Frontieră Arad recomandă evitarea celor mai aglomerate vămi, traficul fiind mai redus prin Turnu, Vărşand şi Nădlac I.

Sursa: hotenews.ro

Recomandările redacției