Un rabin judeca un caz în sat. Ştrul se ridică primul şi-şi spune păsul: „Rabi, turma lui Itzic trece în fiecare zi pe terenul meu şi îmi distruge recolta. E pământul meu, nu e drept!“ „Ai dreptate“, zise rabinul. Pe urmă se ridică şi Itzic: „Dar, Rabi, dacă n-ar trece pe terenul lui, oile mele n-ar putea ajunge la iaz ca să bea apă. Şi fără apă ar muri. De secole, fiecare cioban are dreptul să traverseze pământurile din jurul iazului, aşa că acelaşi drept îl am şi eu“. Iar rabinul îi răspunde: „Ai dreptate!“
Menajera lui, care a auzit totul, exclamă: „Dar, Rabi, nu se poate ca amândoi să aibă dreptate.“ La care rabinul răspunse: „Şi tu ai dreptate!“
Tindem să facem din televiziuni un mod de existenţă, Ne culcăm cu televizorul pornit şi ne sculăm cu el tot aşa. Presa scrisă şi-a schimbat doar hârtia cu ecranul, restul e ca mai’nainte. Aparţinând unui grup politic sau altul, presa cu presarii ei se dau de ceasul morţii să arate consumatorilor de ştiri câtă dreptate deţin la purtător în lupta lor cu răul politic, cât sunt ei, gazetarii de serviciu, deţinători ai adevărului absolut, profund şi exhaustiv. Nu contează că ipochimenul politic despre care fac vorbire este un trepăduş sadea, că miroase de la o poştă a coruptibil! Nuuu! Important este ce zic ei, gazetarii lui peşte, gazetari care fac jocuri politice pentru care sunt gras plătiţi. Important este că personajul trebuie apărat cu price preţ, sau trebuie incriminat, chit că are dreptate sau nu.
Am să dau doar două exemple de gazetari zeloşi, care fac gazetărie partinică fără echivoc şi fără scrupule. Este vorba despre doi polemişti de marcă, buni gazetari şi mânuitori cu dexteritate ai cuvântului rostit. Tocmai pentru a nu cădea în păcatul pe care-l incriminez aici, am ales să exemplific acest lucru cu doi presari din două televiziuni rivale de moarte: Radu Banciu de la Postul tv B1 şi Mircea Badea de la Antena 3. Ca un consumator şi compunător de pamflete literare şi jurnalistice, mărturisesc că am o sinceră admiraţie pentru cei doi, pentru mine sunt modelul aproape perfect de pamfletari la televiziune. Totuşi, am să le reproşez amândurora aceeaşi hibă: fiecare din ei se crede exhaustiv pe temele alese, amândoi se cred convingători în adevărul emis de ei. Pe mine, însă, Radu Banciu nu mă poate convinge că, bunăoară, Victor Ponta este omul fără de nici o calitate, că este compus numai din defecte. La fel cum Mircea Badea nu mă poate convinge că Traian Băsescu nu are nici o parte bună, ceea ce este absurd, nu-i aşa?
Deci, unde-i credibilitatea lor, cum poate să-i creadă cineva că dreptatea lor este exhaustivă şi fără fisură, nepărtinitoare? Măcar câte ceva din calităţile adversarului şi defectele celui apărat de-ar fi recunoscute, cei doi mari pamfletari ar fi cu adevărat mai credibili.
Dar, până atunci, când vor înţelege să facă acest lucru, atât Radu Banciu cât şi Mircea Badea rămân doi gazetari talentaţi, dar politruci până peste urechi, deci angajanţi. Amândoi nu ştiu, nu vor să ştie despre onoarea ziaristului, despre respectul faţă de cuvântul emis de ei.
Dacă s-ar duce în faţa rabinului sunt convins că acesta le va da dreptate amândurora. Şi nouă!

Recomandările redacției