Lipsa oamenilor politici sau a oamenilor publici, nu mă refer aici la cei care fac excepţie, din sălile de spectacole, de la evenimentele culturale, este destul de stânjenitoare pentru un oraş cu pretenţii de capitală culturală şi chiar europeană. Dacă am fi vorbit despre capitala vreunui oraş african, sud-american, ori, îndrăznesc aici, chiar şi asiatic, mai ziceam. Pe când America era abia descoperită, Europa îşi trăia deja cea mai înfloritoare epocă în artă. Cel mai important patrimoniu cultural îl avem de atunci, iar nevoia de frumos ne este satisfăcută şi în prezent de operele marilor genii renascentiste. Am mai fi trăit noi astăzi la fel fără operele lui Leonardo Da Vinci, Michelangelo sau Botticelli?
Nu foarte multă lume ţine însă cont de cei care, prin sprijinul lor, au făcut posibilă dezvoltarea acestor genii. Vorbim aici de acei mecena, de patronii artelor şi susţinători ai frumosului.
Termenul de mecena vine de la sfetnicul împăratului Augustus, Gaius Mecenas, care a rămas în memoria tuturor pentru calitatea sa de patron nu doar spiritual al artiştilor şi scriitorilor talentaţi. Celebrul Vergiliu a fost doar unul dintre poeţii şi scriitorii care şi-au datorat în mare măsură faima şi existenţa banilor lui Mecena.
Italia Renascentistă cu a sa aristocraţie, comercianţi bogaţi şi influenţi lideri ai Bisericii, a atins un adevărat apogeu al patronatului artelor. Majoritatea capodoperelor clasice ale Renaşterii au fost sponsorizate de un adevărat sistem de patronaj prezent şi atent faţă de artiştii talentaţi, indiferent de poziţia socială a acestora.
Poate cel mai cunoscut mecena a fost însă Lorenzo de’ Medici, care a fost un politician italian și conducător al Republicii Florentine în timpul Renașterii italiene. Datorită lui, capitala Republicii atinge maxima sa frumusețe, impunându-se pe plan economic și cultural, nu doar în Italia, ci în întreaga Europă. Florența devenise leagănul Renașterii italiene și centrul de unde iradia civilizația renascentistă. La curtea sa au trăit și au creat personalități renumite, precum: Luigi Pulci, Poliziano, Marsilio Ficino, Cristoforo Landino și Pico della Mirandola. Pentru el au lucrat cei mai mari artiști ai timpului, precum Botticelli, Pollaiolo, Andrea Verrocchio, Ghirlandaio, Leonardo DaVinci și Michelangelo.
Nici partea noastră de ţară nu a dus lipsă de mecena, este adevărat, nu la acelaşi nivel. Anton Sailer, născut în 1820 la Arad, a fost un comerciant și filantrop român, născut din părinți austrieci. A donat o mare parte din avere pentru construcția de școli şi a susţinut arta.
Îl putem aminti aici şi pe Emanuil Gojdu, născut în 1802 la Oradea, dar care a trăit cea mai mare parte din viaţa sa la Budapesta. Gojdu era însă mândru de originea sa de român ortodox. Prin testamentul făcut la Budapesta și-a lăsat averea numai „acelei părți a națiunii române din Ungaria și Transilvania care aparține la confesiunea orientală ortodoxă“, pentru acordarea de burse studenților și pentru ajutorarea preoților.
Să revenim însă la Aradul nostru cultural şi la mecena săi actuali… Ar trebui să ne consoleze faptul că întreaga noastră ţară duce lipsă acută de mecena. În acest context, poate că salvarea ar putea veni dinspre vasta categorie a snobilor. Să nu ne grăbim să ridicăm piatra. Din snobismul lor, din nevoia de a fi la modă şi de a da bine, pot profita cei care simt într-adevăr nevoia de frumos. Sprijinul snobilor în artă nu a fost niciodată unul de neluat în seamă. Multă pâine au mâncat artiştii din buzunarul lor, oferindu-li-se prilejul de a da naştere unor semnificative opere de artă.
Actualitate 20
Uleiul de floarea soarelui se va scumpi
citește mai mult »
Mda…într-adevăr acum vreo doi ani era la modă să se meargă pe la teatru, filarmonică și galerii de artă. Ar fi bine sa ramână această modă. În alte țări mai dezvoltate (Germania, Austria), oamenii merg in astfel de locuri si pentru a cunoaste persoane (mai importante) in sensul de a lega o relație.
Interesant articol.
Problema culturii este una mai profunda de atat.Nu conteaza atat cine sponsorizeaza,cat cine o asculta.Ori in zilele noastre ne lovim de false valori sociale,care promoveaza doar vizibilitatea si superficialitatea,societatea nu mai cauta sensuri mai profunde ale vietii.De aceea am ajuns sa ne bucuram si de contributiile snobilor-pentru ca altcineva nu mai exista care sa investeasca in cultura.