Agresorul din mall, condamnat la închisoare de Tribunalul Arad

0
322

condamnareBogdan Adrian Krişan, atacatorul cu sabia care l-a rănit grav pe sportivul de performanţă Alex Cătălin Vid, într-un mall din Arad, a fost condamnat de magistraţii Tribunalului Arad, la data de 26 ianuarie, la pedeapsa de 4 ani şi 4 luni de închisoare, dar şi la plata unor importante sume de bani părţilor civile.
Astfel, victimei agresiunii, conform soluţiei pe scurt, “i-a fost admisă în parte acţiunea civilă exercitată şi obligă inculpatul la 5.000 de euro daune morale şi 2.000 de euro daune materiale; respinge restul pretenţiilor. Admite acţiunea civilă exercitată de Spitalul TM şi obligă inculpatul la 1.933,71 de lei”.
Reamintim că, în seara de 28 iunie a anului trecut, ”pe fondul unui conflict anterior, inculpatul a luat din portbagajul autoturismului său o sabie, iar cu aceasta a aplicat o lovitură spre persoana vătămată care şi-a apărat capul cu braţul stâng, context în care i-a fost secţionat cotul acestuia. Cum persoana vătămată a reuşit să fugă de la faţa locului, inculpatul a aplicat apoi mai multe lovituri cu sabia în autoturismul Audi A4 în care rămăsese martorul D.A.S”, precizau, la acea data, procurorii arădeni.
Sentinţa poate fi atacată în termen de zece zile la instanţa superioară, respectiv Curtea de Apel Timişoara.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.