Agromalim revine anul acesta, în perioada 12-15 septembrie 2019, la Expo Arad, cu o ediţie aniversară, care propune un concept integrat şi dinamic dedicat sectorului agricol. Agromalim este de 30 de ani un real succes, este locul unde la început de toamnă se ia pulsul agriculturii româneşti. „1990 a fost anul în care Camera de Comerț, Industrie și Agricultură a județului Arad, chiar din primul an după reînființare, a considerat că una din căile prin care își poate îndeplini obiectivul principal de a susține agenții economici este organizarea de târguri și expoziții. Agromalim, inițial Agroma, a fost primul eveniment de acest gen organizat de instituția noastră și unul dintre primele din țară. Suntem foarte bucuroşi să celebrăm 30 de ani de când Agromalim şi-a deschis porţile”, declară Gheorghe Seculici, preşedintele Camerei de Comerţ din Arad.

Ajuns la cea de-a 30-a ediţie, Agromalim a devenit un eveniment recunoscut pe plan internaţional, bucurându-se de o creştere continuă a numărului de expozanți și a suprafețelor pe care aceștia expun.

Atracţii Agromalim 2019

Pe durata celor patru zile de târg, vizitatorii vor putea asista la demonstraţii cu încărcătoare frontale pentru manipularea furajelor şi alte activităţi în fermă, la demonstraţii cu robotul Banat, la concursul îndemânare conducere tractor şi vor putea admira expoziţia de porumbei şi păsări de rasă. Preparatele tradiţionale vor fi expuse spre degustare şi cumparare la standurile special amenajate.

Agromalim este cel mai important târg de agricultură din vestul României. Ediția cu nr. 30 se desfășoară în perioada 12-15 septembrie, la Expo Arad.

Recomandările redacției