Camera Deputaţilor a adoptat decizional, proiectul de lege care aprobă Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului 148/2020 pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat acordat producătorilor agricoli care au înfiinţat culturi în toamna anului 2019, afectate de seceta pedologică. Un amendament la OUG arată că „beneficiarii prevăzuţi la art. 4 alin. (1) sunt eligibili la solicitarea ajutorului de stat dacă îndeplinesc cumulativ următoarele criterii: deţin proces- verbal de constatare şi evaluare a pagu­belor, încheiat până la data de 15 iulie 2020 inclusiv, în care procentul de calamitare prevăzut la art. 1 alin. (4) este de peste 30% aferent culturii calamitate”. Potrivit reglementărilor din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului, „schema are la bază datele referitoare la procentul de calimitate şi suprafaţa calamitată, înscrise în procesul verbal de constatare şi evaluare a pagubelor, aprobat prin ordinul ministrului Agriculturii şi al mi­nistrului Afacerilor Interne nr. 97/63/ 2020 pentru aprobarea Regulamentului pri­vind gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de fenomene meteorologice periculoase având ca efect producerea secetei pedologice”. Senatul a adoptat proiectul, ca prim for sesizat pe 14 octombrie, iar Camera a votat decizional. Astfel, legea urmează să ajungă la promulgare. (news.ro)

Recomandările redacției