Un al patrulea caz de infectare cu coronavirus a fost confirmat. Este vorba de un timișorean, în vârstă de 47 de ani, care intrase în contact cu femeia la care infectarea fusese deja confirmată. Bărbatul a călătorit în avion, lângă femeie și s-a contaminat.
Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat a susținut că este foarte posibil să apară noi cazuri, după cele două. A subliniat însă că, nu este motiv de panică pentru restul pasagerilor din avionul cu care călătoriseră cei doi bolnavi.
La nivel național sunt în carantină 37 de persoane, iar 9639 de persoane sunt monitorizate la domiciliu.