calvin1În timp ce Adrian Marțian face planuri mărețe pentru sezonul următor, vehiculând sume de zeci de mii de euro pentru transferul unor jucători importanți, de la Comisia de Disciplină a Federației Române de Fotbal a venit o veste ca o „ghilotină”. „Bătrâna Doamnă” a fost penalizată în clasamentul ediției de campionat recent încheiată cu 2 puncte și a încasat și o amendă de 7.000 de lei. Totul se trage de la neachitarea unei datorii de 2.500 de euro către Calvin Ali Tolmbaye, fotbalist care s-a despărțit de UTA în iarna acestui an.
Sancțiunea putea veni și mai repede dacă Gheorghe Constantin nu ar fi lungit cazul prin metode avocățești. „Sunt foarte dezamăgit, fiindcă cei doi acționari au fost înștiințați din timp că echipa riscă să fie depunctată și penalizată. Dacă problemele la club nu se rezolvă, riscăm să fim penalizați în continuare, fiindcă urmează și alte memorii, unele dintre ele chiar de la jucătorii care au făcut parte din lot în retur”, a explicat directorul executiv al „alb-roșiilor”. În plus, UTA-ei i s-ar putea ridica dreptul de a mai efectua transferuri, ceea ce ar încurca-o enorm pe Campioana Provinciei, în condițiile în care aceasta intenționează să-și refacă lotul din temelii în această vară.
În luna decembrie a acestui an, Florin Hidișan susținea că aceeași Comisie de Disciplină i-a judecat favorabil memoriul depus pentru recuperarea a 9.000 de euro, iar UTA urma să plece din retur cu două puncte mai puțin în clasamentul seriei de Vest a ligii secunde. Până la urmă, „textiliștii” au ieșit basma curată, dar iată că acum nu au mai scăpat de depunctare și amendă.
Rămasă cu 38 de puncte, echipa arădeană își menține poziția a IV-a la finalul stagiunii, iar situația nu-l deranjează în mod special pe Adrian Falub.
„Iau lucrurile așa cum vin, nu mai vreau să mă gândesc la trecut. De acum este important doar ce se va întâmpla de acum înainte, de condițiile pe care le vom avea la club din această vară. Sper ca până la finalul săptămânii să se rezolve toate problemele, altfel va fi foarte greu să se mai construiască ceva solid la UTA”, a spus tehnicianul arădenilor.

Recomandările redacției