apostubihCeea ce au sesizat și spectatorii de la confruntarea de sâmbăta trecută dintre FC Bihor și UTA s-a confirmat după vizionarea cu încetinitorul a fazei din ultimul minut de joc. În momentul pasei de la Surugiu, Bogdan Apostu se afla în fața ultimului apărător al gazdelor, așa că reușita experimentatului atacant al „alb-roșiilor” a fost anulată pe nedrept pe motiv de offside. Cel care a ridicat eronat steagul a fost Gero Szabo, însă nici „centralul” Feșnic nu a fost prea binevoitor cu arădenii pe parcursul partidei. Clujeanul l-a dat prea ușor afară pe Alin Marcu după două faulturi de joc, dar nici nu a pedepsit cu cartonaș un  atac criminal asupra lui Firțulescu. Prin urmare, conducerea din Calea Aurel Vlaicu și-a și manifestat intenția de a depune memoriu împotriva brigăzii de arbitri ce a oficiat pe Crișul Repede.
Revenind la faza din minutul 90, să spunem că la 1-2 bihorenii ar fi avut un alt moral pe final, iar – poate – arădenii s-ar fi apărat și mai bine. Oricum, și la 2-2, UTA ar fi luat un punct important dintr-o deplasare grea. Așa, „alb-roșii” au bifat primul insucces al sezonului, iar runda următoare o găzduiesc pe ASA Târgu Mureș, formație ce și-a declarat intenția de a promova în Liga 1.

Recomandările redacției