Alcolemii de peste 1‰ pe șoselele județului Arad

0
1204

Polițiștii arădeni au depistat două persoane care au condus sub influența alcoolului.

Polițiștii Secției nr. 7 Rurală au depistat ieri, în trafic, un bărbat de 37 de ani, din Zăbrani, în timp ce conducea un moped neînregistrat pe raza localității. În urma testării cu apartul alcooltest, a rezultat o alcoolemie de 1,10 mg./l. alcool pur în aerul expirat. În urma verificărilr efectuate, s-a constatat că bărbatul în cauză nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Polițiștii Biroului Rutier au depistat, pe raza municipiului, un bărbat de 41 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe strada Banu Mărăcine, fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Emanând halenă alcoolicpă, a fost testat cu apartul alcooltest, rezultând o alcoolemie de 1,02 mg./l. alcool pur în aerul expirat”, a precizat Claudia Iuga, agent șef adjunct de poliție.

Conform procedurii, în ambele situații s-a dispus recoltarea de probe biologice pentru stabilirea cu exactitate a alcoolmiei, pe numele celor doi bărbați fiind întocmite dosare de cercetare penală sub aspectul săvârțirii de infracțiuni la regimul circulației rutiere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.