alcoolPoliţiştii de frontieră din Vărşand au descoperit, zilele trecute, aproape 600 de litri de alcool, pe care un cetăţean bulgar intenţiona să-l treacă ilegal frontiera.

„La controlul de frontieră s-a prezentat Gancho D., de 56 de ani, conducând un automărfar, cu destinaţia Belgia, care transporta, conform documentelor, produse cosmetice şi produse alimentare. La controlul specific efectuat, s-a descoperit cantitatea de 479,4 litri băuturi spirtoase (concentraţia alcoolică peste 22%) şi cantitatea de 103,5 litri vin. Şoferului i s-a solicitat să prezinte documentele însoţitoare privind circulaţia produselor accizabile în spaţiul comunitar, iar acesta a declarat că nu deţine astfel de documente”, comunică comisar şef Daniel Iancu, ofiţer de presă al Poliţiei de Frontieră Arad.

Întreaga cantitate de alcool a fost reţinută în vederea confiscării, iar cetăţeanului bulgar I s-au întocmit actele premergătoare începerii urmăririi penale, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinere în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile, peste limita legale.

Recomandările redacției