Alcoolemii record de sărbători

0
356

În ultima perioadă, polițiștii au fost și mai activi ca altă dată și au încercat să împiedice infracțiunile rutiere cât mai mult cu putință. Fiind sărbătorile, chiar dacă s-ar presupune că cetățenii știu bine regulile de circulație, infracțiunile rutiere au continuat și alcoolemiile au bătut recorduri.

Polițiștii rutieri au depistat în trafic, la sfârșitul săptămânii trecute, patru bărbați care au săvârșit infracțiuni la regimul circulației rutiere pe drumurile publice.

În data de 28 aprilie a.c., un bărbat de 45 de ani, din Arad, a fost depistat de polițiștii Biroului Rutier în timp ce conducea un autoturism pe strada Ardealului, fiind sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul alcooltest a rezultat o alcoolemie de 1,15 mg./l. alcool pur în aerul expirat. De asemenea, s-a constatat că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În aceeași zi, cu o alcoolemie record de 1,21 mg./l. alcool pur în aerul expirat a fost depistat, de polițiștii din Vinga, un tânăr de 26 de ani, din Arad, în timp ce conducea un autoturism pe D.C. 98, pe raza localității.

Un alt tânăr, de 27 de ani, din Ineu, a fost depistat în trafic de polițiștii din localitate în timp ce conducea un autoturism având o alcoolemie de 1.04 mg./l. alcool pur în aerul expirat.

Un tânăr de 27 de ani a fost depistat de polițiștii Biroului Rutier pe Calea Timișorii din municipiu, în timp ce conducea un autoturism fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Conform procedurii, în toate cazurile de conducere sub influența alcoolului s-a dispus recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei, pe numele celor în cauză fiind întocmite dosare de cercetare penală sub aspectul săvârșirii de infracțiuni la regimul circulației rutiere pe drumurile publice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.