UPDATE ORA 08.33 Ministerul Sănătăţii anunţă că toţi cei 32 de pacienţi evacuaţi de la Spitalul de Boli Cronice din Călineşti, judeţul Argeş, în urma unei alerte de incendiu, au revenit în saloane, iar echipajele medicale de urgenţă s-au retras.

”Conform unei informări a Centrului Operativ pentru Situaţii de Urgenţă al Ministerului Sănătăţii, a fost declanşată o alarmă de incendiu (degajare fum la o instalaţie de aer condiţionat) la Spitalul de Boli Cronice Călineşti. Au fost evacuaţi 32 de pacienţi”, precizează MS.

Potrivit sursei citate, nu sunt victime.

”Toţi pacienţii au revenit în saloane, echipajele medicale de urgenţă s-au retras”, mai arată reprezentanţii ministerului.

Pacienţii au fost evacuaţi după ce la etajul 1 al unităţii medicale a ieşit fum de la un aparat de aer condiţionat.

”Nu s-a manifestat cu flacără, iar în mod progresiv au fost evacuaţi 32 de pacienţi de către personalul medical, înaintea sosirii echipajelor de intervenţie. Alarma a fost declanşată de sistemele de detecţie care au semnalat prezenţa fumului la etajul 1 al spitalului”, anunţa ISU Argeş. 

 

ORA 07.48 Argeş: Alertă de incendiu la Spitalul de boli cronice din Călineşti; 32 de pacienţi evacuaţi

 

Un număr de 32 de pacienţi de la Spitalul de boli cronice din Călineşti, judeţul Argeş, au fost evacuaţi vineri dimineaţă, după ce de la un aparat de aer condiţionat de la etajul 1 al unităţii medicale a ieşit fum.

Potrivit ISU Argeş, au fost alertate forţe de la Detaşamentele de Pompieri Piteşti, Bradu, Garda de Intervenţie Topoloveni.

”Fumegaţie la nivelul etajului 1 al Spitalului de boli cronice Călineşti – medicul de gardă a evacuat 32 de pacienţi. Nu sunt probleme. Sursa fumului ar fi un aparat de aer condiţionat”, precizează ISU Argeş.

Reprezentanţii ISU arată că sistemele de detecţie au sesizat produse ale arderii în aerul dintr-un salon al spitalului şi astfel s-a declanşat alarma de incendiu.

”Ar fi vorba de praf în contact cu rezistenţele încălzite ale aparatului respectiv”, mai spune sursa citată. 

Sursa: agerpres.ro 

Recomandările redacției