Camera Deputaţilor a adoptat, decizional, proiect de lege privind aprobarea ordonanţei de urgenţă a Guvernului 119/2022 pentru modificarea şi completarea ordonanţei de urgenţă a Guvernului 27/2022 privind măsurile aplicabile clienţilor finali din piaţa de energie electrică şi gaze naturale în perioada 1 aprilie 2022 – 31 martie 2023. Propunerea legislativă stabileşte un preţ maxim la energie electrică de 1,3 lei/kWh pentru toţi consumatorii, indiferent de nivelul de consum. Legea merge la promulgare. Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.27/2022, precum şi modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul Energiei. Proiectul consolidează şi extinde măsurile de protecţie a populaţiei şi 3 economiei de creşterile de preţuri la energie şi gaze naturale. Schema de protejare a populaţiei şi a mediului economic se extinde până la 31 august 2023. Astfel, preţurile la energie vor fu următoarele:

„a) maximum 0,68 lei/kWh, cu TVA inclus, pentru consumul realizat în perioada 1 septembrie 2022 – 31 decembrie 2022 de catre clienţii casnici al căror consum mediu lunar realizat la locul de consum în anul 2021 este cuprins între 0-100 kWh inclusive. Preţul final facturat plafonat de către furnizorii de energie electrică este maximum 0,68 lei/kWh, cu TVA inclus, pentru consumul realizat în perioada 1 ianuarie 2023 – 31 martie 2025 de către urmatoarele categorii de clienţi: (i) clientii casnici al căror consum lunar este cuprins între 0-100 kWh inclusiv;

(ii) clienţii casnici care utilizează dispozitive, aparate sau echipamente medicale necesare efectuării tratamentelor, în baza unei cereri şi a unei declaraţii pe propria răspundere;pretul final facturat plafonat se aplica de la data de întai a lunii urmatoare celei in care s-au depus documentele mentionate;

(iii) clienţii casnici care au în întreţinere cel puţin 3 copii cu vârsta de până în 18 ani, respectiv 26 de ani, în cazul în care urmează o formă de învăţământ, în baza unei cereri si a unei declaraţii pe propria răspundere. Pretul final facturat plafonat se aplica de la data de întâi a lunii urmatoare celei in care s-au depus documentele menţionate;

De asemenea, potrivit unui amendament admis, preţul va fi de „maximum 0,80 lei/kWh, cu TVA inclus, pentru consumul realizat in perioada 1 septembrie 2022 – 31 decembrie 2022 de catre clienţii casnici al căror consum mediu lunar realizat la locul de consum în anul 2021 a fost între 100,01-300 kWh pentru un consum lunar care este de maximum 255 kWh”.Totodată, consumul de energie electrică ce depăşeşte 255 kWh/lună se facturează cu: „maximum 0,80 lei/kWh, cu TVA inclus, pentru consumul realizat in perioada 1 ianuarie 2023 – 31 martie 2025 de catre clienţii casnici al căror consum lunar la locul de consum este cuprins intre 100,01 si 255 kWh; consumul de energie electrică cuprins între 255 si 300 kWh/lună se facturează la preţul de maximum 1,3 lei kWh, cu TVA inclus, iar in cazul in care consumul depaseste 300 kWh/luna intreg consumul se factureaza la pretul de maximum 1,3 lei/kWh”, mai arată proiectul de lege adoptat de către deputaţi. Preţul este maximum 1 leu/kWh, cu TVA inclus, pentru 85% din consumul lunar realizat la locul de consum, diferenţa de consum lunar de energie electrică urmând a fi facturată la preţul de maximum 1,3 lei kWh, cu TVA inclus, în baza declaraţiei pe propria răspundere a reprezentatului legal pentru următoarele categorii de consumatori:

„Întreprinderile mici şi mijlocii, astfel cum sunt definite în Legea nr.346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, cu modificările şi completările ulterioare, denumite în continuare IMM-uri”, conform sursei citate.

Preţul la energie ar fi de „maximum 1 leu/kWh, cu TVA inclus, pentru consumul integral al spitalelor publice şi private definite conform Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, al unităţilor de învăţământ publice şi private, definite conform Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al creşelor, al furnizorilor publici şi privaţi de servicii sociale prevăzute în Nomenclatorul serviciilor sociale, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 867/2015 pentru aprobarea Nomenclatorului serviciilor sociale, precum şi a regulamentelor-cadru de organizare şi funcţionare a serviciilor sociale, cu modificările şi completările ulterioare. Plafonarea menţionată în prezentul articol se aplică şi pentru situaţiile în care una dintre entităţile menţionate anterior este beneficiarul final al consumului de energie electrică şi/sau pentru toate clădirile care au fost construite şi autorizate cu destinaţia de spitale”.

Preţul va fi de maximum 1 leu/kWh, cu TVA inclus, pentru 85% din consumul lunar, realizat la locul de consum, pentru instituţiile public (…) şi pentru cele aparţinând cultelor recunoscute oficial în România, potrivit Legii nr.489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, republicată.. Diferenţa de consum lunar de energie electrică se facturează la preţul de maximum 1,3 lei kWh, cu TVA inclus. Prin derogare, pentru consumul realizat în perioada 1 aprilie 2022 – 31 martie 2025, preţul final facturat de către furnizorii de gaze naturale este:

a) maximum 0,31 lei/kWh, cu TVA inclus, în cazul clienţilor casnici;

b) maximum 0,37 lei/kWh, cu TVA inclus, în cazul clienţilor noncasnici al căror consum anual de gaze naturale realizat în anul anterior la locul de consum este de cel mult 50.000 MWh, precum şi în cazul producătorilor de energie termică;

„Începând cu data de 1 ianuarie 2023, de preţul de maximum 0,37 lei/kWh, cu TVA inclus, beneficiază şi clienţii noncasnici din cadrul parcurilor industriale reglementate de Legea nr. 186/2013 privind constituirea şi funcţionarea parcurilor industriale, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cei din cadrul sistemelor de distribuţie închise definite conform Legii nr. 123/2012, cu modificările şi completările ulterioare”, mai arată amendamentul admis la proiect.Preţul final facturat de maximum 0,37 lei/kWh, cu TVA inclus se aplică şi în cazul locurilor de consum ale clienţilor noncasnici racordate în anul respectiv, în limita unui consum anual de cel mult 50.000 MWh. (sursa:news.ro)

Recomandările redacției