Discuţiile contradictorii pe tema mutării a două secţii ale Maternului, în clădirea construită iniţial pentru TBC, nu se încheie. Spitalul TBC va rămâne – cel puţin deocamdată – spun reprezentanţii Consiliului Judeţean, în vechea clădire, aflată de ani de zile într-o stare deplorabilă. Totuşi, imobilul ar urma să intre în curând în reabilitare.

În şedinţa Consiliului Judeţean de joi, 31 martie s-au iscat discuţii pe această temă. „Vreau să subliniez că peste tot, spitalele TBC se află în afara oraşului şi nu în centru. În acest fel, punem în pericol sănătatea întregii populaţii. Propun să închiriem un spaţiu pentru a găsi o soluţie pentru această problemă“, a spus consilierul judeţean Daniel Duruş.

După ani în care în care, secţia a funcţionat într-un imobil grav degradat, Arhiepiscopia s-a hotărât să investească banii primiţi de Consiliul Judeţean, ca şi chirie pentru funcţionarea în imobilul retrocedat, în consolidarea şi reabilitarea clădirii. Bolnavii nu ar urma să fie relocaţi însă pe timpul lucrărilor. „Arhiepiscopia a promis că va investi banii primiţi de la noi în renovarea şi asigurarea de condiţii pentru bolnavii spitalului. Trebuie să ţinem cont că, Spitalul TBC funcţionează de 40 de ani în această clădire. La Matern, trebuie să găsim soluţii pentru cele două secţii, altfel punem în pericol sănătatea mamelor şi a copiilor. Se va face un studiu în acest sens, vizavi de posibilitatea mutării pe în imobilul din Gădişte şi vom putea discuta mai multe după acest studiu“, a spus Adrian Ţolea, preşedintele interimar al Consiliului Judeţean.

Două secţii ale Spitalului Matern sunt retrocedate şi reprezintă un pericol pentru copii, mame, aparţinători şi cadre medicale. În clădirea nouă destinată iniţial TBC, CJA a investit circa 15 milioane de lei.

Recomandările redacției