Aleşii judeţului sunt chemaţi la o primă rectificare de buget

0
246

rectificareNu de mult aprobat, bugetul judeţului pe acest an va fi deja supus rectificării. Aleşii judeţului sunt aşteptaţi mâine, la o şedinţă extraordinară a Consiliului Judeţean. Pe ordinea de zi ce va sta pe masa consilierilor se află un singur proiect hotărâre, ce se referă la rectificarea bugetului de venituri şi cheltuieli al CJA, pe 2014.

Veniturile cuprinse în bugetul de venituri şi cheltuieli al Consiliului Judeţean se ridică la peste 255 de milioane de lei în timp ce, cheltuielile, la peste 282 de milioane de lei.

Aproape 9,7 milioane de lei din bugetul Consiliului Judeţean au fost puşi deoparte pentru investiţii în infrastructura rutieră, între proiectele cele mai importante numărându-se modernizarea drumului DJ 709 E- DN 7 Pecica – rampă pod peste râul Mureş. Aleşii au mai calculat că, anul acesta vor avea de plătit circa şapte milioane de lei, numai pentru lucrări de întreţinere și reparaţii la drumuri asfaltate și pietruite.

Pentru investiţii în sănătate ar urma să aloce sume consistente administraţia, Spitalului Judeţean urmând să-i fie asiguraţi anul acesta pentru investiţii, peste cinci milioane de lei. Din această sumă, 2,5 milioane de lei va fi folosită pentru finalizarea lucrărilor de extindere a Unităţii de Primiri Urgenţe a spitalului, investiţie începută în anul 2013. De asemenea, alţi cinci milioane de lei vor fi investiţi în construcţia noului spital TBC.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.