CLM paginaAleşii locali municipali sunt chemaţi marţi, 19 noiembrie, de la ora 10.00, într-o şedinţă ordinară. Ordinea de zi cuprinde 14 puncte, dintre care zece sunt proiecte de hotărâre. Printre acestea se numără proiectele de hotărâre privind; aprobarea studiului de fundamentare a deciziei de concesionare a lucrărilor publice privind amenajarea parcării subterane din Piaţa Avram Iancu; aprobarea programului local multianual de creştere a performanţei energetice la blocurile de locuinţe; aprobarea intenţiei de încheiere a unei înţelegeri de colaborare între Municipiul Arad (România) şi Oraşul Castrovillari (Italia); aprobarea participării Municipiului Arad la programul pilot pentru eficienţă ener­getică în sectorul public din România, iniţiat de Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare; aprobarea rectificării bugetului general al Municipiului Arad pentru anul 2013. Astfel, adminsitraţia locală propune ale­şilor locali aprobarea Documentaţiei de Avizare a Lucrărilor de Intervenţii a obiectivului de investiţie „Reabilitare instalaţie termică şi schimbător de căldură în plăci la Liceul Pedagogic Di­mitrie Ţichindeal, local nr.5-7 Arad”. Valoarea investiţiei este de 1,053.015 lei. „Instalaţiile termice interioare au durata normată de utilizare depăşită, prezintă degradări şi colmatări, fapt care duce la neasigurarea confortului termic şi la costuri foarte mari. Pentru a putea asigura condiţii optime de funcţionare pe timpul friguros, şi ţi­nând cont de faptul că reţeaua termică primară are traseul pe lângă şcoală, consider oportună intervenţia pentru reabilitarea instalaţiei termice şi mon­tarea unui schimbător de căldură în plăci cu alimentare din reţeaua primară”, se arată în proiectul de hotărâre.
(C.U.)

Recomandările redacției