La finalul săptămânii trecute, au avut loc la București Campionatele Naționale de Șah, în probele de șah rapid (timp de gândire 15 minute, plus 12 secunde adiționale după fiecare mutare) și blitz (timp de gândire 3 minute, plus două secunde adiționale după fiecare mutare).
Cei mai buni șahiști din țară s-au înfruntat pentru stabilirea celor două titluri de campion. Mai întâi, a avut loc finala de șah rapid în care maestrul international Alexandru David, de la Vados Arad, a terminat neînvins competiția cu 7,5 puncte, la egalitate de puncte cu primul loc, însă coeficienții de departajare inferiori au făcut ca Alex să obțină „doar” medalia de argint, pierzând aurul în fața craioveanului David Gavrilescu. Jucătorul arădean a demonstrat, însă, și la șahul blitz că este unul din talentele șahului românesc (și in mod cert un viitor mare maestru) și a cucerit titlul de campion național, tot cu 7,5 puncte, la egalitate de puncte cu maestrul internațional alba-iulian Mihnea Costachi, dar, de data aceasta, coeficienții de departajare au fost favorabili jucătorului de la Vados.
A fost ultima competiție majoră internă a anului, an care a debutat pentru arădenii de la Vados cu titlul de vicecampion național la șah clasic obținut de marele maestru Tiberiu Georgescu, a continuat cu medalia de bronz in Superligă, dar și cu medalia de argint la Campionatele Uniunii Europene obținută de Filip Magold la șah clasic, la categoria U12.

Recomandările redacției